joi, septembrie 17, 2026
25.2 C
București

Florin Cîţu: PNL va ieşi mai puternic după discuţiile cu PSD şi UDMR pentru formarea noului guvern

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat marţi că partidul va ieşi mai puternic după discuţiile cu PSD şi UDMR pentru formarea noului guvern şi că a făcut tot ceea ce a depins de el pentru deblocarea negocierilor cu PSD.

Florin Cîţu a fost întrebat de ziarişti, la Palatul Parlamentului, dacă PNL a ieşit mai slăbit din negocierile cu PSD.

„Nu, va ieşi mai puternic. Asta a fost decizia partidului, am mers în partid cu cele două variante. De fiecare dată, dacă a fost nevoie şi să mă dau la o parte, m-am dat la o parte, chiar am predat şefia negocierilor domnului premier Nicolae Ciucă, toate aceste lucruri le-am făcut pentru a debloca situaţia. Până la urmă, a fost decizia partidului, negocierea a fost condusă de următorul premier”, a spus Florin Cîţu.

În acelaşi timp, preşedintele PNL Florin Cîțu şi-a exprimat regretul că liberalii nu au reuşit să obţină Finanţele, un portofoliu „esenţial” pentru premier.

„Mie îmi pare rău că nu avem Finanţele. Eu cred că un premier fără Finanţe va fi o problemă, dar, până la urmă, acesta a fost rezultatul negocierii. Am supus rezultatul negocierii unui vot în PNL, a trecut, mergem mai departe. Eu zic că, după ce se aşază lucrurile, va trebui să tragem linie şi apoi să vedem cum mergem mai departe”, a explicat Florin Cîţu.

Ultimele știri

Anunțul momentului vine din Ucraina! Zelenski: „Sunt pregătit să organizez alegeri chiar și mâine” / Condiția liderului ucrainean

Volodimir Zelenski spune că ar fi pregătit să organizeze alegeri chiar și...

George Simion izbucnește după consultările de la Cotroceni: Parcă e Ziua cârtiției. Nimeni nu înțelege ce se întâmplă

Liderul AUR, George Simion, acuză că noile consultări de la...

Florin Cîțu cere BNR să crească rata dobânzii de politică monetară: Inflația se va dubla

Fostul premier Florin Cîțu cere BNR să crească rata dobânzii de...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine