html
duminică, iunie 1, 2025
25.2 C
București

Topul încrederii românilor, dominat de Armată. Cine a ajuns pe ultimele locuri

Armata e în topul încrederii românilor, arată un sondaj realizat de o structură a Academiei Române. Guvernul a ajuns în penultima poziție, arată datele sociologice.

Armata, Academia Română şi Biserica ocupă primele locuri în privinţa încrederii românilor, arată studiul “Barometrul Vieţii Religioase” – ediţia decembrie 2021, lansat de Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române “Ion I. C. Brătianu” şi Centrul de Cercetări Sociologice LARICS.

Potrivit sondajului, prezentat joi în Aula Academiei Române, la întrebarea “Dumneavoastră câtă încredere aveţi în următoarele instituţii?”, românii au răspuns că au foarte multă şi multă încredere în Armată (67,23%), Academia Română (64,7%) şi Biserică (62,4%), relatează Digi24.

Pe locurile următoare se situează primăriile din localităţile respondenţilor (45,1%), Poliţia (44%), Presa (20,4%), Preşedinţia (14,6%), Parlamentul (14%) şi Guvernul (13,4%).

Pe ultimul loc în ceea ce priveşte încrederea românilor în instituţii se situează partidele politice, cu un procent de 8,8%.

Sondajul a fost realizat de Laboratorul pentru Analiza Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS), în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte şi cu Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI).

Datele sondajului au fost culese în perioada 3 – 14 decembrie, pe un eşantion multi-stratificat, probabilistic, de 1.001 persoane, reprezentativ pentru populaţia României, neinstituţionalizată, cu vârsta de 18 ani şi peste 18 ani.

Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat telefonic în toate judeţele României şi în sectoarele Municipiului Bucureşti. Eroarea maximă admisă a datelor este de 3%, la un grad de încredere de 95%. Eşantionul a fost validat pe baza datelor oficiale ale Institutului Naţional de Statistică.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

spot_img

Articole pentru tine

Etichete Uzuale

spot_img