vasile dîncu
vasile dîncu

Vasile Dîncu, ministrul Apărării, vine cu precizări după ce i s-a reproșat că ar fi purtat o mască neconformă, duminică, în cadrul unei ceremonii militare.

„Masca pe care am purtat-o este compusă dintr-o mască standard de tip chirurgical, peste care a fost aplicat un strat textil“, a scris Vasile Dîncu, ministrul Apărării pe Facebook.

Începând de sâmbătă, 8 ianuarie, românii nu mai au voie să poarte măști textile, ci doar măști chirurgicale sau FFP2, potrivit unei hotărâri a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Prezent duminică, la Constanţa, la ceremonia prilejuită de revenirea unei nave militare dintr-o misiune internaţională, ministrul apărării Vasile Dîncu a afișat o mască neagră din material textil. Ulterior, acesta a fost criticat pe rețelele sociale pentru masca purtată, deși legea intrase în vigoare.

„Cred că este o mască textilă, după cum arată.  Nu ştiu să vă spun ce tip de mască este, dar pare o mască textilă“, a reacţionat ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, la întrebările jurnaliştilor de la Antena3.

Mască pe modelul Dîncu Vasile Dîncu a venit astăzi cu precizări:

„Masca pe care am purtat-o este compusă dintr-o mască standard de tip chirurgical, peste care a fost aplicat un strat textil, așa cum vedeți în fotografia de mai jos. Regret faptul că nu am avut inspirația de a o prezenta jurnaliștilor prezenți la ceremonie, pentru a evita discuțiile ulterioare“, a explicat ministrul apărării pe pagina sa de Facebook,  Vasile Dîncu, unde a publicat şi două fotografii care să-i susţină afirmaţiile.

„Montarea celor două măști a fost realizată în regie proprie, de către echipa mea de asistenți, care mi-a propus această soluție”, a spus Vasile Dîncu.

În plus, acesta şi-a luat angajamentul că nu va mai purta o astfel de mască pe viitor, cu toate că îşi păstrează convingerea că ea se încadrează în totalitate în standardele de protecţie în vigoare.

Andrada Ionescu

Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic...

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *