vladimir putin
vladimir putin

Preşedintele rus Vladimir Putin pare să fi renunţat încercarea de a schimba regimul la Kiev, în cadrul obiectivelor războiului său din Ucraina, a spus luni preşedintele finlandez Sauli Niinisto într-un interviu pentru CNN.

Sauli Niinisto, interlocutor frecvent al preşedintelui rus Vladimir Putin, a discutat din nou vineri cu liderul de la Kremlin, în cadrul eforturilor europene de a menţine deschis canalul diplomatic, relatează AFP, citată de Digi 24.

„Putin are lista sa, o ştie toată lumea”, a spus preşedintele Finlandei, conform unui extras din interviu difuzat de CNN Internațional.

„Însă pare că schimbarea guvernului din Ucraina nu mai este pe listă”, a adăugat el

Ucraina a spus vineri că se teme de o încercuire a Kievului şi a promis că va apăra cu orice preţ capitala în faţa forţelor ruse. Regimul condus de preşedintele Volodimir Zelenski a rezistat până acum.

Întrebat despre planurile lui Vladimir Putin de a instala la Kiev un regim vasal faţă de Moscova, preşedintele finlandez a făcut referire la discuţia sa de vineri cu preşedintele rus.

„Putin a fost foarte clar când l-am întrebat dacă a renunţat la această cerinţă: „Nu am cerut niciodată asta””, a relatat Niinisto.

Obiectivele reale ale lui Vladimir Putin în acest război rămân una din marile necunoscute ale discuţiilor diplomatice.

Alături de preşedintele francez Emmanuel Macron şi de cancelarul german Olaf Scholz, preşedintele finlandez a fost unul dintre puţinii interlocutori europeni ai lui Putin în ultimele zile.

Finlanda, care se învecinează cu Rusia, are în mod tradiţional un rol de intermediar între Occident şi Moscova. Vineri, Niinisto a discutat de asemenea şi cu Zelenski.

Fostul agent KGB Jack Barsky a vorbit la CNN despre posibila stare de spirit a președintelui rus Vladimir Putin, în condițiile în care invazia Rusiei se extinde în Ucraina. Barsky a analizat o serie de fotografii ale lui Putin, pe care le consideră „bizare”.

„Un dictator ca Vladimir Putin, care are în subordine o țară întreagă, trebuie să aibă încredere totală în el însuși. Și au mai fost și alte fotografii bizare din timpul mandatelor ui Putin – când apare călare pe un cal sau când joacă hochei cu echipa națională. Arată că are această încredere. Dar când te crezi cel mai deștept om din sală, te îndrepți spre eșec”, a spus Barsky.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *