Individ cu un pistol, doborât de un polițist pe Aeroportul Timișoara. Trecutul lui e uimitor

Un individ cu un pistol la brâu a băgat în sperieți pasagerii de pe aeroportul din Timișoara. Bărbatul era îmbrăcat în uniforma unei firme de pază și protecție și a dus mâna la brâu când un polițist i-a cerut să se legitimeze. A fost însă imobilizat rapid, iar arma s-a dovedit a fi una cu bile, de airsoft.

Luni seara, după orele 22.00, un bărbat în vârstă de 47 de ani a mers în incinta Aeroportul Internațional din Timișoara cu o armă la vedere. Incidentul a avut loc în zona publică de Plecări Interne. Individul ar fi consumat băuturi alcoolice și era îmbrăcat într-o uniformă de pază și protecție.

În momentul când un polițist de la Transporturi a încercat să-l legitimeze, bărbatul a dus mâna la pistol, însă a fost imobilizat rapid, arată publicația Opinia Timișoarei.

Anchetatorii au aflat că individul fusese angajat în urmă cu 4 ani la la o firmă de securitate care a prestat servicii de pază chiar la aeroport. Acesta a fost amendat cu 5000 de lei conform Legii speciale 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, dar și pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.

Polițiștii au constatat că arma era un pistol de airsoft de tip RUGER, bărbatul având asupra sa și 33 de bile de plastic si 3 tuburi CO2, pentru propulsia proiectilelor.

Ultimele știri

Robert Negoiță a ieșit pozitiv la testul antidrog al lui Ceaușescu. „Eu nu știu cu ce aparate umblați”

Robert Negoiță, primarul suspendat al Sectorului 3, a fost...

Negocieri tensionate pentru reforma administrației. Premierul și șefii județeni nu ajung la un acord

Premierul Ilie Bolojan s-a confruntat cu cerințele contradictorii ale...

Donald Trump a semnat decretul și dă un semnal puternic la nivel mondial: Vrea energie produsă din mult hulitul cărbune

Donald Trump a semnat un decret care obligă Departamentul...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine