Președintele Indoneziei i-a transmis lui Putin un mesaj de la Zelenski

Președintele Indoneziei, Joko Widodo, care s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski și Vladimir Putin la diferență de o zi, spune că i-a transmis dictatorului rus un mesaj de la președintele ucrainean, relatează BBC. Widodo a fost într-o vizită la Kiev, miercuri, acolo unde s-a întâlnit cu președintele Zelenski. Ulterior, joi, liderul indonezian a mers la Moscova pentru a se întâlni cu dictatorul rus.

„I-am redat președintelui Putin un mesaj de la președintele Zelenski”, a spus Widodo, joi, după discuțiile pe care le-a purtat la Moscova.

Totuși, liderul indonezian nu a făcut public conținutul mesajului lui Zelenski pentru Putin dar și-a exprimat disponibilitatea de a fi parte a comunicării dintre președintele ucrainean și dictatorul rus.

Widodo a spus că Indonezia va continua să coopereze cu Rusia, iar Putin a precizat că Rusia este „pregătită să satisfacă nevoia de fertilizatori a Indoneziei”, în condițiile în care piața acestei țări a fost afectată de războiul din Ucraina și de sancțiunile occidentale aplicate economiei statului agresor.

Liderul indonezian este actualul președinte al G20 și l-a invitat pe Volodimir Zelenski la următorul summit al organizației, la Bali. Președintele ucrainean i-a spus că prezența sa va depinde de cine va participa la summit.

Rusia este membră a G20, astfel că este de așteptat ca Putin să participe.

Ultimele știri

Olguța Vasilescu respinge calendarul taxelor pe proprietăți. Noul impozit la valoarea de piață nu poate intra în vigoare din 2027

Olguța Vasilescu susține că impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu poate fi aplicată din 2027, invocând lipsa aplicației E-proprietate.

Cinema City refuză un documentar despre Gaza. Se cere boicotarea mall-urilor care au acționariat israelian

Cinema City a refuzat să difuzeze un documentar despre Gaza. Pe Reddit, unii cer boicotarea mall-urilor, alții consideră reacțiile exagerate.

Nicușor Dan, reacție după atacurile din școli. „Două semnale pe care nu ne mai permitem să le ignorăm”

Nicușor Dan a cerut măsuri urgente după atacurile cu arme albe din școlile din Pitești și Bistrița.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine