Ce este harta lui Medvedev și cum a fost impărțită o felie din Ucraina României

Harta lui Medvedev. O hartă a unei Ucraine împărțite între vecini a fost publicată de fostul președinte rus Dmitri Medvedev. O parte din Ucraina, incluzând Bucovina de Nord, a fost atribuită și României.

Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a publicat pe Telgram o hartă a Europei în care Ucraina este împărțită între alte țări.

Felia cea mai mare este la Rusia, evident, iar altele mai mici sunt înglobate teritoriilor Poloniei și României, relatează Kyiv Independent, preluat de B1TV.

De altfel, liderul separatiștilor pro-ruși din regiunea Donețk, Denis Pușilin, a făcut apel miercuri la Rusia să cucerească cea mai mare parte a Ucrainei, inclusiv capitala Kiev, spunând că principalele orașe ale țării sunt ruse.

„Astăzi a venit vremea eliberării orașelor rusești, fondate de ruși: Kiev, Cernihiv, Poltava, Odesa, Dnipro, Harkov, Zaporojie, Luțk”, a scris Denis Pușilin pe Telegram, cu ocazia aniversării eliberării de către sovietici a orasului Brest, din Belarus, dupa ocuparea acestuia de către nazisti.

Orașele menționate de Pușilin acoperă aproape toată zona geografică a Ucrainei.

Înainte de invazia din februarie, Rusia a purtat un război hibrid împotriva Ucrainei timp de 8 ani, ocupând peninsula Crimeea și o parte din estul Ucrainei în 2014 și a lansat o invazie deschisă pe scară largă a Ucrainei pe 24 februarie 2022.

Ultimele știri

Luca Niculescu, prima vizită externă în Republica Moldova: „Nu vrem taxe mai mari, ci să cheltuim mai bine banii publici și o mai bună...

Luca Niculescu își face prima vizită externă la Chișinău, cu întâlniri la Maia Sandu, Vasile Tofan și Igor Grosu.

Traian Băsescu aruncă ‘bomba’: Dezvăluie măsura care va aprinde fitilul revoltelor în România

Traian Băsescu spune că o creștere excesivă a impozitelor pe locuințe ar putea scoate românii în stradă, deși acum nu vede tensiuni suficiente.

Rareș Hopincă aduce 38,8 milioane de euro în Sectorul 2. Banii vin de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei

Rareș Hopincă a semnat la Paris un contract de 38,8 milioane de euro cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru investiții în Sectorul 2.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine