Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat joi, după ce premierul Nicolae Ciucă a declarat că îl așteaptă la o discuție pe marginea declarațiilor sale privind necesitatea ca Ucraina să negocieze cu Rusia, că „este o montură useristă”. Intervenția telefonică a ministrului, la TVR INFO, s-a încheiat brusc când realizatoarea l-a întrebat dacă este de părere că i se va cere demisia.

„O să discut (cu premierul n.r.). Mă uit la declarații pe care le-a făcut și președintele Macron și alți reprezentanți ai NATO – despre calea diplomatică, care nu este niciodată o cale care să fie dată deoparte. Este singura posibilitate diplomația de a opri violențele și conflictul”, a declarat Vasile Dîncu, la TVR INFO.

„Ceea ce am spus eu a fost că nu trebuie să lăsăm Ucraina singură, că ea are o singură șansă – aceea de a lupta, de a lupta până la capăt, dar că noi trebuie să facem cu toții presiuni diplomatice pentru ca rușii să se retragă și să oprească acțiunea teroristă”, a adăugat ministrul. Vasile Dîncu s-a arătat contrariat de felul în care au evoluat lucrurile.

Vasile Dîncu s-a arătat contrariat de felul în care au evoluat lucrurile.

„Nu înțeleg deloc de ce această montură s-a făcut la București și a fost pusă în această cheie, încât președintele și premierul au răspuns”, a afirmat acesta. „Sigur că vom avea discuții. Cu siguranță că o să discutăm lămuritor asupra acestei teme, dar cred că este o idee care mi se pare normală. Este o idee pe care o auzi în fiecare zi dacă citești revista presei, ca să spun așa. E o montură usristă și liderii noștri au răspuns la niște întrebări meșteșugit puse ca să se poată răspunde mai ales așa”, a adăugat el.

„Nu mi-a cerut nimeni demisia în acest moment”, a mai spus Dîncu. Când a fost întrebat dacă crede că îi va cere cineva demisia, convorbirea s-a încheiat brusc. Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat marți despre declarațiile ministrului Apărării Vasile Dîncu, care a spus că „singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia”. „Unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei”, i-a transmis Iohannis ministrului.

Andrada Ionescu

Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *