Seceta afectează România chiar și în noiembrie, când fermierii au fost nevoiți să-și ude culturile, pentru prima dată în istorie. Cel puțin în partea de sud a țării, nu îi ajută foarte tare nici Dunărea, pentru că cotele sunt la jumătatea valorilor normale pentru această perioadă.
Debitul Dunării la intrarea în ţară, în secțiunea Baziaş, este marți de 2400 mc/s, fiind sub media multianuală a lunii noiembrie (4650 mc/s).
Anumite zone din ţară nu au mai văzut ploaie de aproape două luni. Din cauza secetei, fermierii irigă terenurile în luna noiembrie, ceea ce nu au mai făcut niciodată. Iar veştile pentru perioada următoare nu sunt deloc bune.
Ravagiile secetei se văd cel mai bine pe Dunăre. Debitul fluviului a scăzut la jumătate şi navele abia îşi mai pot croi drum. O soluţie ar fi dragarea canalelor, însă şi asta a devenit misiune aproape imposibilă, transmite Antena 3.
Conform prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), debitul Dunării (în secțiunea Baziaș) va ajunge în data de 14 noiembrie în jurul valorii de 2500 mc/s, anunță Apele Române.
Debitul minim istoric pe Dunăre la intrarea in țară s-a înregistrat în 2003 și a fost de 1500 mc/s.
La nivel global, ultimii 8 ani au fost cei mai călduroși ani din istorie
Peisajul este apocaliptic. Pentru cei care încă se mai încumetă să iasă pe Dunăre, riscurile sunt enorme.
Fermierii din zonă sunt deja resemnaţi. Toate culturile sunt compromise şi au ajuns să stoarcă orice picătură pentru a mai salva ceva de pe câmp.
În luna august cele mai afectate judeţe erau: Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Suceava, Neamţ, Bacău şi Vrancea, în special acolo unde nu există un sistem de alimentare centralizat, iar necesarul de apă este asigurat cu preponderenţă din puţuri sau foraje. În unele județe nu a mai plouat de atunci.
Administrația Națională „Apele Române” anunță că în acest moment nu există secțiuni de monitorizare ale secetei hidrologice, unde se înregistrează debite sub cel minim necesar pentru satisfacerea cerințelor de apă sub aspect cantitativ.
„În luna noiembrie 2022 regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 50–80% din mediile multianuale lunare, mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice: Caraş, Nera, Cerna, Desnăţui, Jiu mijlociu şi inferior, Olt inferior, Argeş, Ialomiţa, Buzău, Putna, Trotuş, pe cursul inferior al Moldovei, pe cursul Siretului şi pe râurile din Dobrogea.
Cele mai mici valori (sub 30% din normalele lunare) se vor înregistra pe râurile din bazinele hidrografice: Vedea, Râmnicu Sărat, Bârlad şi Jijia”, au spus reprezentanții administrației.