Protestele din Moldova sunt rezultatul direct al solidarității Moldovei cu Uniunea Europeană și Ucraina, a spus președintele republicii, Maia Sandu. Acțiunile de protest de la Chișinău sunt organizate de Rusia, iar aceste acțiuni sunt o „răzbunare” a explicat ea.

La reuniunea Platformei de Sprijin pentru Moldova de la Paris, președinta Republicii Moldova a declarat că aceste acțiuni sunt o „răzbunare”, pentru că Republica Moldova este solidară cu Uniunea Europeană și Ucraina.

„În această perioadă, grupuri criminale, care au ca intenție să destabilizeze Moldova, își fac de lucru în țara noastră. Atacurile asupra noastră se înscriu în cadrul unui război hibrid, cu care ne confruntăm în acest moment.

Asemenea grupuri, care plătesc oameni ca aceștia să participe la manifestații antiguvernamentale, sunt finanțate direct de Federația Rusă. Aceste acțiuni ostile sunt o răzbunare ca urmare a contribuției Republicii Moldova în fața acestui război, ca o răzbunare, pentru că suntem solidari cu UE și Ucraina”, a declarat Maia Sandu, potrivit tv8 și B1TV.

„Republica Moldova se apără împotriva atacurilor, dar trebuie să apărăm cu toții și Republica Moldova”, a adăugat șefa statului.

Președinta a mai menționat că urmările războiului se vor simți multe decenii și că Republica Moldova va fi în continuare, alături de Ucraina, alegând „democrația, pacea, libertatea”.

Vom sprijini în continuare Ucraina. Moldova este în prima linie a acestui efort de solidaritate față de Ucraina. Vom continua să luptăm activ împotriva traficului de arme, de ființe umane.

Ne vom întări aceste capacități – de a fi un scut pentru UE în privința unor asemenea riscuri. Consecințele războiului se vor simți însă, pentru multe decenii înainte.

Republica Moldova alege democrația, pacea, libertatea, UE și lupta împotriva corupției. Cetatea noastră este solidă, dar sunt încă anumite instituții slabe și în acest moment, Republica Moldova este împinsă către limitele sale”, a conchis Sandu.

Join the Conversation

2 Comments

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *