Alocațiile pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2023, a decis Guvernul
Alocațiile pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2023, a decis Guvernul

Alocațiile pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2023. Veniturile vor fi actualizate cu rata inflației, a decis Guvernul, luni seara, în ședință.

Liderii coaliției PNL – PSD – UDMR au mai convenit și ca ca pensiile să fie majorate cu 12,5%, iar cei care au pensii până în 3.000 de lei să primească ajutoare suplimentare.

Potrivit legislației, creșterea alocațiilor e obligatorie și se face cu un procent calculat pe baza inflației, transmite B1TV.

Potrivit OUG 126/2021, articolul 3, alin. 2: Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică.

Rata inflației în 2021 a fost de 5,1%, potrivit INS. Dacă s-ar aplica acest procent de creștere, alocațiile noi ar fi de 255,4 lei pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani și 630,6 lei pentru cei până la 2 ani.

Asta înseamnă că minorii cu vârste între 2 și 18 ani vor primi 12 lei în plus, pe lună.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *