Primăria Municipiului Brașov vrea să facă zonă de agrement pentru brașoveni în locul fostei gropi de deșeuri industriale din Timiș-Triaj. Pentru a face posibilă realizarea zonei de agrement este necesară închiderea definitivă a depozitelor nepericuloase. Depozitul de deșeuri Timiș-Tiraj este unul dintre motivele pentru care România a fost chemată în judecată de Curtea Europeană de Justiţie, iar reprezentaţii Ministerului Mediului se aşteaptă ca ţara noastră să fie amendată. De mai multe ori, oficialii Ministerului Mediului au avertizat că, în cazul în care vor fi aplicate amenzi, acestea vor fi imputate autorităţilor locale responsabile, inclusiv Primăriei Braşov. Valoarea investiției ajunge la aproape 7 milioane de euro.
Suprafața ocupată efectiv cu deșeuri industriale nepericuloase măsoară aproximativ 148.000 mp. Volumul de deșeuri depozitate este de aproximativ 2.219.000 mc, iar înălțimea actuală a coloanei de deșeuri este de 40 m. Închiderea depozitelor se va realiza prin rearanjarea a aproximativ 700.000 metri cubi de deșeuri, peste care se va așterne un strat de pământ și vor fi instalate borne de monitorizare pentru a se identifica, în timp, eventualele tasări sau alte deplasări ale terenului. De asemenea, se va amenaja un bazin pentru colectarea apei pluviale, structuri pentru consolidarea pantelor, foraje pentru monitorizarea pânzei freatice, iar la final se va amenaja spaţiul verde cu iarbă şi arbuşti. Arbuștii vor fi aleși din specii rezistente la secetă și care sunt verzi tot timpul anului.
Pentru amenajarea spațiului verde se vor folosi ierburi perene, se vor însămânța taluzurile și calota. În cazul arbuștilor, se vor planta arbuști precum ienupărul, sau alți arbuști care să îndeplinească cerința de protecție antierozională și au rol peisagistic, cu densitatea de minim 1 buc/ 5 mp. În acest sens sunt de preferat specii verzi tot timpul anului și care să fie rezistente la secetă.
Valoarea totală a investiției este de 32,5 milioane de lei, cu TVA, adică 6,7 milioane de euro. Finanțarea proiectului de investiție se va realiza din fonduri bugetare alocate de Primăria Municipiului Brașov.
Leave a comment