Image default
Actualitate

Diana Șoșoacă, dată afară din grupul AUR. Senatoarea îl acuză pe colegul Sorin Lavric de misoginism

Diana Șoșoacă a fost exclusă, miercuri, din grupul parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor, după un moment petrecut în Parlament, în care susținea că vaccinul Pfizer/BioNTech „distruge matricea națională a poporului român”.

Sorin Lavric, coleg de grup parlamentar, ar fi cerut ca microfonul să fie tăiat în timp ce vorbea senatoarea, drept urmare. Diana Șoșoacă l-a acuzat pe acesta de „misoginism sau politically correct”, potrivit Digi 24.

Diana Șoșoacă, dată afară din grupul AUR. Senatoarea îl acuză pe colegul Sorin Lavric de misoginism

„Domnia sa a refuzat sistematic să acționeze, atât în parlament, cât și în spațiul public, în conformitate cu strategia grupului senatorial AUR, precum și cu deciziile conducerii partidului. De la data prezentului comunicat, dna senator Diana Șoșoacă își exercită mandatul în afara grupului senatorial al AUR”, precizează Biroul Național de Conducere, după excluderea senatoarei Diana Șoșoacă.

Diana Șoșoacă a susținut astăzi un discurs de la tribuna Parlamentului, în care a susținut, fără să prezinte vreo dovadă, că „femeile sunt omorâte și se distruge matricea națională a poporului român! Puteți să mă amendați, puteți să faceți ce vreți, adevărul va ieși la iveală! Omorâti România pas cu pas, vaccinând femeile, care duce la sterlitate”.

 Reacția senatoarei AUR

”În afară de George și mine nimeni n-a mai protestat (…) I-am zis, George, îmi pare rău. Nu pot taman eu să accept să mi se impună să nu mai vorbesc. Nu mă pot dezice de linia mea, am luptat toată viața mea pentru popor și împotriva abuzurilor (…) George a fost întotdeauna un luptător. Probabil s-o fi șocat și el de ce-a făcut Claudiu Târziu. Eu pe Claudiu Târziu nu l-am văzut niciodată în campania electorală, când eram doar oameni frumoși, din popor. De la mine n-o să vedeți niciodată minciuni (…)”, a declarat Diana Șoșoacă, senatoarea AUR.

„Nu mă duc niciun încotro, eu sunt neamul românesc cum am fost întotdeauna, neamul românesc pe persoană fizică, eu nu mă pot asocia celorlalte partide împotriva cărora am luptat (…) O să mai vedeți excluderi, ieșiri și așa mai departe. E mai bine să fiu singură, pentru că știu foarte bine ce am de făcut. Eu nu mă voi dezice de campania electorală, la mine campania electorală e de vreo 20 și ceva de ani (…) Nu m-am certat niciodată cu George, nu am ce să-i reproșez lui George (…) Tuturor ni s-a cerut să avem o atitudine supusă față de conducători. Eu le-am spus că singurul meu conducător este Dumnezeu”, a declarat Diana Șoșoacă, miercuri seară, la România TV.

Related posts

Alexandru Bologan

Andreea Cristescu

Bogdan Jelea

George Dumitrescu

Emil Boc atacă dur conducerea PNL: Am adus cele mai multe voturi și am fost pur și simplu umiliți

Andrada Ionescu

Leave a Comment