Alexandru Rafila

Medicul Alexandru Rafila spune că închiderea mai devreme a magazinelor în zonele cu incidență ridicată a cazurilor de COVID-19 nu face decât să producă mai multă aglomerație și, după ce magazinele se închid, cozile se mută în benzinăriile care au început să vândă tot mai multe produse alimentare.

„Eu cred că nu a fost o decizie bună. Puteau să facă lucrul ăsta, ca magazinele să se închidă cu jumătate de oră înainte de ora limită de circulație, cred că era suficient. Aglomerația, de multe ori, e generată de neliniște. Cozile s-au mutat de la magazine la benzinării. Benzinăriile ar trebui să vândă mai puțin alimente, s-au adaptat”, a spus Alexandru Rafila la DigiFM.

Alexandru Rafila: Nu cred că programul redus al magazinelor a fost o decizie bună

„Este aceeași idee păguboasă care a stat la baza închiderii piețelor agroalimentare anul trecut, prin octombrie, când se spunea că e mai puțin riscant să mergi în supermarket decât să mergi într-o piață care era în bună parte deschisă, cu o ventilație mai bună decât un supermarket. Și atunci, oamenii s-au înghesuit în supermarket. E aceeași abordare, aceeași judecată. Eu și atunci am explicat că e mai bine să ai mai multe spații deschise și un interval mai lung de timp”, a continuat Alexandru Rafila.

„Se pare că noi aplicăm metode în care nu logica e pe primul loc, ci diverse opinii ale unor oameni care au instinctiv ideea că, cu cât produci mai multe restricții, cu atât ajungi să controlezi epidemia. Din păcate, nu este așa. Eu cred că întotdeauna trebuie să existe un echilibru între măsurile pe care le iei, gradul de acceptabilitate al măsurii și efectul pe care îl au asupra sănătății publice”, a mai spus medicul Alexandru Rafila.

„Probabil că această analiză referitoare la fluxurile de persoane pe ore trebuia făcută întâi, apoi să se ia decizia. Chestiunea asta creează neîncredere din partea publicului și, în loc să discutăm despre un parteneriat între populație și autorități, discutăm de două tabere opuse și atunci și scopurile de sănătate publică sunt mai greu de atins în cazul în care oamenii sunt ostili unei anumite măsuri”, a adăugat Alexandru Rafila.

Leave a comment

Lasă un răspuns