Vot ca la PSD cerut de echipa Cîțu. Se cere vot pe sectoare pentru a se controla buletinele. Ciucu nu este de acord cu votul alfabetic

Violeta Alexandru, președintele PNL București, care candidează pentru un nou mandat la conducerea filialei, a afirmat că îşi doreşte ca alegerile să fie „un model de bună organizare pentru Congresul din toamnă”.

În schimb, Ciprian Ciucu, candidat și el la şefia PNL Bucureşti, susține că nu poate fi de acord cu existenţa unor cabine de vot fără perdea şi filmare fixată pe cabinele de vot deoarece nu poate fi astfel asigurată confidenţialitatea votului.

La rândul său, Violeta Alexandru a transmis că le mulţumeşte tuturor celor care vor fin în sală. ”Ne angajăm să asigurăm secretul votului şi un climat civilizat”, a transmis Violeta Alexandru.

Ciucu spune că alegerile nu pot fi corecte atâta vreme „procedura de vot nu este agreată de ambele părți. Ar fi jenant și împotriva principiilor promovate de către Partidul Național Liberal!”.

„Desfășurarea votului în ordine alfabetică. Această metodă de control a votului, coroborată cu filmarea permanentă, este de neacceptat. Noi nu avem acces la camerele montate de competitori. Mai mult, această metodă înseamnă că se va vota extrem de încet, (se va vota cu viteza cea mai mică a fiecărui sector care are mai mulți delegați al căror nume începe cu fiecare literă a alfabetului)”, spune Ciucu.

Violeta Alexandru a anunțat regulile pentru congresul PNL București:

1. Vot în ordine alfabetică la nivelul tuturor delegaţilor PNL Bucureşti aşa cum s-a întâmplat în toate filialele judeţene. PNL Bucureşti este o singură organizaţie. Nu sunt alegeri pentru un sector, sunt pentru organizaţia PNL Bucureşti. Indiferent de sectorul din care fac parte, oamenii vor veni să voteze civilizat, fără aglomeraţie, în ordine alfabetică.

2. Votul fiind secret, el nu poate fi transmis către alte persoane. Prin urmare, orice tentativă de utilizare a telefonului sau a altor dispozitive în acest scop trebuie să fie descurajată.

3. Pentru asigurarea secretului votului am propus ca buletinele de vot să fie introduse în plicuri la părăsirea cabinei de vot. Votanţii se vor deplasa exclusiv către urna de vot. Nu în altă parte.

4. Măsuri stricte de protecţie în condiţii de pandemie, asigurând distanţarea între persoanele care îşi exercită dreptul de vot.

Sunt deschisă discuţiilor în continuare. Soluţia plecării de la discuţii nu este o opţiune”, a mai scris pe Facebook Violeta Alexandru.

Ultimele știri

Nicușor Dan interzice accesul unui jurnalist la Cotroceni care inițial a fost de partea lui. „Colegii mei miloși au sărit peste ordinul meu”

Nicușor Dan i-a interzis lui Ovidiu Vanghele accesul la conferințele de presă din mandatul său, deși echipa prezidențială a ignorat decizia.

Un gigant energetic din Grecia investește 1.3 miliarde de euro în România: Natalia Intotero vine cu detalii

Grecia investește 1,3 miliarde de euro în energia regenerabilă din România, până în 2030, a anunțat ministra Mediului.

Prima reacție a lui Ovidiu Vanghele, jurnalistul interzis la Cotroceni, după conferința lui Nicușor Dan: „Asta-mi reproșez, că trebuia să fiu mai bun de-atât”

Ovidiu Vanghele a fost dat afară de la conferințele de presă de la Cotroceni. Jurnalistul regretă că nu a insistat pentru un răspuns de la Nicușor Dan.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine