Raed Arafat a declarat, miercuri, că limitarea accesului în anumite locaţii al persoanelor nevaccinate anti-COVID ar putea fi o soluţie „intermediară” închiderii spaţiilor respective, în cazul creşterii incidenţei, susţinând că nu este vorba de discriminare.

„Eu vă dau un exemplu: dacă avem creşterea incidenţei, de exemplu, peste 3 la mie şi măsura care era luată înainte era să închidem restaurantele în interior, ca să nu închizi restaurantele în interior poate vii cu o soluţie intermediară prin care să spui: da, le lăsăm în interior, dar cu o condiţie: cei care intră acolo sunt cei vaccinaţi. Poate asta este o soluţie, decât să spunem la restaurante: ‘Închideţi-vă până scade incidenţa sub 3 la mie!”, spune Raed Arafat.

„Este o logică aici şi este o abordare reală şi este, de fapt, modul în care beneficiem de arma care o avem în mâna noastră acum şi care este vaccinarea şi care chiar dacă doi vaccinaţi, unul dintre ei e pozitiv şi transmite la celălalt, ştim că celălalt, cel mai probabil, va rămâne cu o formă foarte uşoară a bolii. Deci, cam asta este logica. Nu pot să vă spună cum, ce măsuri vom lua, dar v-am dat un exemplu logic cum poate să fie aplicat acest lucru”, a explicat  Raed Arafat într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Raed Arafat, despre mersul la mall în weekend

Întrebat despre argumentele pentru care o persoană nevaccinată nu ar putea merge în weekend la mall dacă poartă mască medicală, Raed Arafat a spus: „Argumentul este foarte simplu, este supraaglomerarea zonelor respective”.

„Dar, acum, dacă va fi acest lucru sau nu, bineînţeles, aţi auzit pe domnul prim-ministru ce a zis, încă aşteaptă să vină propunerile, să vină discuţiile şi să vedem care sunt deciziile finale, dar, acolo unde s-a aplicat această regulă, pentru că ea s-a aplicat în alte zone din lume, a fost argumentul că în perioadele de weekend anumite zone sunt mai aglomerate decât în zilele săptămânii obişnuite, dar asta este. Cum a zis domnul prim-ministru şi repet şi eu, se aşteaptă să se vină cu propunerile concrete pentru luarea deciziilor”, a adăugat Raed Arafat.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *