Al cincilea val va lovi România în primăvara lui 2022, estimează eurodeputatul liberal Gheorghe Falcă. Până atunci trebuia ca majoritatea populației să fie vaccinată cu trei doze, adică un procent de 75-80%, consideră Falcă.
Gheorghe Falcă a vorbit despre măsurile care sunt necesare pentru combaterea celui de-al cincilea val al pandemiei de coronavirus, care se manifestă acum la o serie de țări din vestul Europei.
„Noi astăzi am avut o dezbatere despre vaccin, despre ceea ce înseamnă dimensiunea de sprijin al țărilor din afara Uniunii Europene, pentru că avem obligația ca împreună să ne salvăm și împreună să mergem pe o direcție pozitivă într-un termen foarte scurt. Câteva țări au intrat în valul 5 și se estimează că valul 5 se va finaliza în primăvară. Până în primăvară trebuie să ajungem la doza a treia tot 75% – 80% din populație ca să putem să spunem că am depășit ritmul de dezvoltare a virusului”, a spus Gheorghe Falcă miercuri seara, într-o emisiune B1TV.
În România, până miercuri seară, au primit a treia doză de vaccin anti-COVID-19 peste 1,4 milioane de persoane.
„M-a bucurat schimbarea de discurs a domnului Rafila, abia aștept acum să îl văd în poziția de ministru al Sănătății, unde nu mai poți să te ascunzi după cuvinte, unde trebuie să ai responsabilitate și față de țară, dar și față de partenerii noștri din Uniunea Europeană”, a adăugat Gheorghe Falcă.
Deputatul Florin Roman spunea că decizia politică la nivelul coaliției pe proiectul privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă este cea anunțată de premier, și anume că acesta trebuie adoptat cât mai repede.
„O să vedeți că în Camera Deputaților, după mine și după ceea ce înseamnă responsabilitatea guvernamentală a ministrului Sănătății, lucrurile o să se schimbe radical și de aceea și așteptăm ca săptămâna viitoare, în Parlament, să treacă certificatul verde digital și să începem să ne apărăm pentru că este regretabil că oamenii nu au destule informații. Vreau să știți că am luat cuvântul în Parlament și am cerut ca toate firmele farmaceutice de vaccinare să vină să facă o campanie în toate țările, să răspundă la întrebări”, a mai spus Gheorghe Falcă.