Alegerile locale din 27 septembrie ar putea fi amânate pentru a doua oară, a declarat Ludovic Orban, pentru că toate deciziile depind de situația epidemiologică. ”Decizia referitoare la alegeri aparține numai Guvernului și PNL” a precizat premierul, referindu-se la declarațiile unora dintre liderii politici care solicitau imperativ să nu mai existe a doua amânare a alegerilor locale.
„În măsura în care se constată că nu există riscuri suplimentare din punct de vedere epidemiologic, se pot derula alegerile. Decizia referitoare la alegeri aparține numai Guvernului și PNL. Data alegerilor este stabilită prin vot, aproape unanim, în urma unor consultări făcute cu toți liderii politici. Să nu uităm că am mai amânat o dată alegerile. E vorba și de legitimitate, și de democrație. Nu ne dorim să ajungem în situația în care să discutăm despre amânarea alegerilor, dar dacă va fi necesar suntem pregătiți pentru orice măsură pentru a apăra sănătatea populației.”, a spus Ludovic Orban, potrivit PsNews.
Alegerile locale din 27 septembrie. Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat duminică într-o conferinţă de presă că social-democraţii consideră că administraţia locală are nevoie de alegeri cât de curând şi că speră ca scrutinul programat pentru data de 27 septembrie să nu fie amânat.
Totuși, Romaşcanu consideră că informaţiile legate de pandemie trebuie explicate publicului de către epidemiologi, nu de către oameni politici iar aceștia să ia cele mai bune decizii inclusiv în privinţa scrutinului.
„Sunt planificate pentru 27 septembrie alegerile locale, există o lege tocmai promulgată de către preşedinte. În principiu, ele ar trebui să se desfăşoare la data stabilită. Acum vedem că există o intenţie destul de clară a PNL de a duce mai departe aceste alegeri pentru că, se pare, nu sunt foarte mulţumiţi cu modul cum sunt prezentaţi în sondaje şi, în consecinţă, ne putem aştepta la orice. Noi suntem de părere că administraţia locală are nevoie de aceste alegeri cât de curând, sperăm ca data de 27 septembrie să poată fi data la care să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă sanitară”, a declarat Lucian Romaşcanu.
Camera Deputaţilor a adoptat, în 8 iulie, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de UDMR care prevede organizarea alegerilor locale pe data de 27 septembrie. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, o zi mai târziu legea pentru stabilirea datei alegerilor locale la 27 septembrie.