Analizele medicale se vor putea face mult mai ușor cu trimitere
Analizele medicale se vor putea face mult mai ușor cu trimitere

Analizele medicale se vor putea face mult mai ușor cu trimitere de la medicul de familie de la 1 iulie. Atunci va intra în vigoare noul contract-cadru al casei de asigurări de sănătate cu medicii de familie. Sunt prevăzute și investiții cu aparatură medicală pentru 3.000 de asemenea cabinete, în special din mediul rural.

Acest lucru va determina ca accesul pacienților la sistemul de prevenție a bolilor cronice se va face mult mai facil de la 1 iulie, a explicat președintele Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale a Medicilor de Familie, Gindrovel Dumitra.

În plus, 3.000 de cabinete ale medicilor de familie ar urma să fie dotate cu echipamente din fonduri PNRR, inclusiv pentru analizele medicale.

Indiferent de grupa de vârstă, românii vor putea beneficia de anumite analize profilactice. Mai precis, consultații la medicul de familie în care vor fi identificați factorii de risc și vor fi determinate măsurile de prevenție, în urma diverselor investigații de laborator. Cele mai importante investigații au în vedere bolile cronice, precum astmul bronșic, hipertensiunea, brohnopneumopatia, diabetul zaharat etc, relatează Digi24.

Astfel de analize erau disponibile și până acum, însă în baza unui plafon mult mai restrâns, indisponibil la nivelul laboratorelor.

„Mai exact, laboratoarele aveau prin contract o obligație ca 10 la sută din fondurile care erau destinate de către Casa Asigurărilor de Sănătate să fie asigurate din venitul propriu pentru prevenție.

Ei bine, acest ‘din venitul propriu’ a făcut ca această reglementare să nu poată fi aplicabilă, iar pacienții care aveau nevoie de aceste examene profilactice să nu poată să beneficieze de ele”, a explicat Gindrovel Dumitra.

În plus, în PNRR sunt prevăzute 3.000 de cabinete cu prioritate pentru mediul rural, incluse în proiect pentru dotări în ceea ce privește aparatura, dar și activități de reabilitare a clădirilor. Nu este prevăzută construcția de noi cabinete, dar românii care locuiesc la sat ar putea să nu mai fie nevoiți să facă naveta până oraș pentru investigații amănunțite.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *