„Ar trăda propriul electorat”. Riscul pe care Băsescu îl vede pentru Nicușor Dan

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, susține că Sorin Grindeanu ar reprezenta „cea mai sigură soluție” pentru funcția de premier, în contextul în care Nicușor Dan are programate pentru joi consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui candidat la conducerea Guvernului. Băsescu spune că președintele are în față două variante principale, după ce PSD și PNL și-au anunțat propriile propuneri.

„Eu cred că singura variantă, sau singurele variante cu ceva șanse, ar fi ca președintele să țină cont de faptul că PSD-ul și-a anunțat un candidat pe Grindeanu și PNL-ul și-a anunțat un candidat pe, Siegfried Mureșan. Deci, din punct de vedere politic, președintele are în față două candidaturi de la partide”, a declarat Băsescu, miercuri, la B1 TV.

Fostul șef de stat susține că, dintre variantele aflate pe masa președintelui, desemnarea lui Sorin Grindeanu ar putea avea cele mai mari șanse de a duce la formarea unui Guvern. „Președintele nu are soluție mai sigură pentru el, în primul rând, decât să-l desemneze pe Grindeanu. Pentru că, cele politice, este partidul cu cel mai mare număr de voturi, este partidul care mai poate strânge câte ceva în jurul lui”, a continuat acesta.

Riscul pe care Nicușor Dan îl are în față

Băsescu a mai spus că principala piedică în nominalizarea președintelui PSD pentru funcția de prim-ministru rămâne percepția publică. „Nicușor Dan este în situația de a opta între cei doi. Sigur, are o dificultate. Dificultatea este că, dacă merge pe Grindeanu, dificultatea este că se vor consolida afirmațiile că președintele a trădat propriul electorat s-a dus la PSD”, a mai spus fostul președinte.

 

Ultimele știri

Luca Niculescu lipsește de la Ora premierului. Șeful Guvernului alege o întâlnire cu sindicatele în locul plenului

Luca Niculescu nu ajunge luni la Ora prim-ministrului din Camera Deputaților, deși fusese invitat de AUR cu o săptămână în urmă.

Val de concedieri în România. Avocații spun că multe disponibilizări încalcă legea

Concedierile au crescut cu 26% în România, iar avocații avertizează că multe disponibilizări încalcă legea și pot fi contestate în instanță.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine