Ultimele știri

Actualitate

Anchete

vineri, iunie 6, 2025
30.7 C
București

Asistenta scuipată de o pacientă infectată cu coronavirus, la Deva. Asistenta e acum în stare gravă

O asistentă de la Spitalul din Deva a fost scuipată de o pacientă și a fost infectată cu coronavirus. Asistenta este în stare gravă internată în spital, alături de alți opt medici care sunt și ei pozitivi la COVID-19.

Bianca Glodean, medic internist la Spitalul Județean din Deva, a relatat situația din spitalul din Deva, desemnat prin ordin al ministrului sănătății spital COVID-19,

„De o săptămână avem echipamente suficiente, medicii ar fi fost și ei suficienți, dar acum o parte din ei s-au îmbolnăvit. Sunt vreo opt doctori, dintre care patru de pe Terapie Intensivă. Starea lor este, din fericire, bună. Avem în schimb o doamnă asistentă la Cardiologie, cu care chiar eu am fost de gardă, și o pacientă Covid pozitivă ne-a scuipat, a devenit violentă în noaptea respectivă și doamna asistentă nu este chiar așa într-o stare bună, de unde se vede că nu totdeauna lucrurile sunt neapărat fericite. Noi sperăm într-un final fericit și suntem convinși că așa o să fie. Dar cu un pic de mai multă străduință și cu un pic de mai multă suferință, din păcate”, a spus medicul Glodean la Digi24.

Medicul Bianca Glodean este vicepreședintele sindicatului medicilor din Spitalul Județean din Deva. Unitatea sanitară este într-o situație delicată, pentru că a devenit un focar de Covid-19, are cadre medicale infectate, conducerea spitalului a demisionat.

Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a declarat marți că nu exclude posibilitatea ca și aici să fie numită o conducere militară, după modelul spitalului din Suceava.

în afară de situații precum asistenta scuipată, nemulțumirile cadrelor medicale din spital se leagă de instituirea carantinei obligatorii. Bianca Glodean acuză „un haos de management la nivelul județului”.

„La noi au fost o serie de bâlbe, care au dus până la urmă, nu știm nici până acum din ce motiv, la desemnarea Spitalului nostru Județean, din prima, ca spital Covid și la infectarea consecutivă a mai multor cadre medicale. Aceasta a determinat apoi instituirea unei carantine, pe care noi am văzut-o, cu colegii din sindicat, ca pe un fel de muncă forțată, pentru că au fost închiși colegi timp de patru zile – sunt și acum, în timp ce noi vorbim -, colegi care se află în acea carantină în interiorul instituției. Noi ținem foarte mult ca să ni se respecte dreptul acesta de a putea beneficia de timpul de odihnă în afara spitalului”, a explicat Bianca Glodean.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Trump amenință că va suspenda contractele federale ale lui Elon Musk. Cum au ajuns la cuțite

Președintele Donald Trump a amenințat joi că va suspenda...

Românii din Cernăuți se ascund de patrulele de încorporare. Aplicația care îi ferește de război

Războiul din Ucraina a schimbat fundamental viața comunității românești...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine