marian vasile aur jpg

Peste 150 de primari și consilieri au participat la o conferință de presă susținută de președintele AUR, George Simion în fața Palatului Parlamentului. Grupul de aleși locali de nemulțumiți de actuala coaliție de guvernare va candida pe listele AUR la alegerile locale.

„De Ziua Îndrăgostiților avem o surpriză pentru cuplul minune Nicu-Marcel: peste 150 de primari, viceprimari, consilieri locali și județeni din PNL și PSD au venit alături de noi, în semn de protest față de negocierile pentru comasarea alegerilor” a transmis AUR.

George Simion a ținut să precizeze faptul că grupul consilierilor și primarilor care se distanțează de PSD – PNL nu s-a înscris în partid.

„Hoțul Virgil s-a lăudat că ne-a luat organizații fictive în Mehedinți, noi venim în fața voastră să arătăm că AUR se va lupta cu baronii locali. Și dacă PNL sau PSD, în funcție de județ, au încetat să fie opoziție la acești baroni locali, vom prelua noi această misiune” a declarat George Simion care a subliniat că AUR este pregătit să câștige alegerile indiferent dacă sunt sau nu comasate.

„Mesajul nostru e clar: suntem pregătiți de alegerile locale când vor ei, doar să respecte legile și Constituția. Și cei 150 de aleși locali din partidele lor prezenți aici care se opun comasării și ideii unui așa-zis deceniu de stabilitate Nicu-Marcel, și care nu vor să mai candideze pe listele PSD-PNL sunt doar începutul. Vor urma mult mai mulți, vom strica majoritățile actuale din Consiliile Locale și Județene, blaturile baronilor locali” a declarat președintele AUR.

Achiziții de marcă printre aleșii locali

Alături de George Simion s-a aflat și Marian Vasile, consilierul local din Craiova pe care PNL l-a exclus pentru că făcea opoziție administrației PSD. Cel mai probabil el va fi candidatul susținut de AUR pentru funcția de Primar al Craiovei. La ultimele alegeri, liberalii din Craiova nu l-au susținut tocmai pentru că ar fi avut șanse să câștige scrutinul.

AUR a reușit să reducă la jumătate și forța administrativă a PNL în Sectorul 4. Matei Ștefănescu și Rareș Lazăr au fost prezenți la conferința de presă de la Parlament și cel mai probabil vor trece oficial la partidul condus de Simion în campania electorală.

Liderul AUR a vorbit și despre consilierii locali excluși de la PNL Sector 3 și de cei care și-au dat demisia de la PNL Sector 1. Constantin Neagu, Paul Gheorghe, Andreea Weinerich și Alexandru Grozav au fost excluși de liberalii din Sectorul 3 pentru că votau împotriva proiectelor primarului PSD Robert Negoiță.

Adrian Oianu și Dan Podaru au demisionat din Partidul Național Liberal și din Consiliul Local al Sectorului 1 din cauză alianței nefirești dintre PNL și PSD.

Printre aleșii locali care s-au dus alături de AUR s-au mai remarcat:

  • Marian Morar – actualul administrator public al municipiului Câmpia Turzii
  • Vasile Morariu, viceprimar Roșia Montană
  • Tudor Ciuhodaru, europarlamentar
  • Nap Adrian, consilier local Turda
  • Ostaficiuc Marius, deputat de Iași
  • Irimescu Ion Irinel, primar Pielesti, județul Dolj

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *