Construcția Autostrăzii Moldova a fost scoasă la licitație. Care sunt termenele și cerințele

Autostrada Moldova – pentru realizarea acestora, CNAIR a scos la licitație primii 63 de kilometri, lotul prevăzut a se realiza între Ploiești și Buzău. Valoarea estimată a contractelor este cuprinsă între 4,3 și 5 miliarde de lei.

Constructorii interesați de realizarea lucrărilor pentru lotul de 63 de kilometri pot depune oferte până pe 4 august.

Termenul de finalizare al lucrărilor este de un an și opt luni.

Mariana Ioniță, directorul general al CNAIR: „Încercăm să o facem bună practică, în sensul că toate avizele au fost obținute. La momentul adjudecării vom avea autorizația de construire și toate exproprierile terminate și toate descărcările arheologice terminate. Deja s-au terminat. Exproprierile au început. Am identificat proprietarii. Deci totul merge bine.

Continuăm și cu Buzău-Focșani, care va ieși undeva în luna august la licitație tot la execuție, iar undeva prin octombrie-noiembrie va ieși și Focșani-Bacău și spre noiembrie Bacău-Pașcani, tot licitație de execuție lucrări”, a precizat oficialul la Digi24.

În proiect sunt prevăzute 6 noduri rutiere, 42 de poduri, pasaje, viaducte, patru parcări cu spații de servicii, care vor avea stații de încărcare pentru vehicule electrice, și două centre de întreținere.

Vor exista perdele forestiere de-a lungul întregii autostrăzi.

Autostrada  Moldova – A7 este principalul proiect propus spre finanțare din Programul Național de Redresare și Reziliență.

Până la finalul anului, șefii de la Drumuri speră să aibă scoasă la licitație construcția întregii autostrăzi, până la Pașcani.

Ultimele știri

Ludovic Orban revine în PNL și îl atacă pe Klaus Iohannis: „Ne-a trimis în bejenie, impunând guvernarea cu PSD. Astăzi revenim acasă, alături de...

Ludovic Orban anunță fuziunea Forței Dreptei cu PNL și îl acuză pe Klaus Iohannis de ruptura liberalilor din 2021.

Scandal în Parlament pentru șefia Curții de Conturi. PNL și USR acuză din nou o alianță secretă PSD–AUR

PNL și USR acuză PSD și AUR de alianță politică după numirea lui Sorin Lazăr la conducerea interimară a Curții de Conturi.

Nicușor Dan, despre ce-i așteaptă pe români în 2027. Ce se va întâmpla cu salariile și pensiile

Nicușor Dan a vorbit despre riscul pierderii încrederii piețelor financiare și despre efectele asupra salariilor și pensiilor.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine