Bugetarii din Ministerul Muncii amenință cu greva generală. Care sunt revendicările

Sindicatul Național al Salariaților din Instituțiile Ministerului Muncii a anunțat că va organiza o grevă generală pe 22 noiembrie, între orele 8 și 10 dimineața, ca formă de protest pentru a-și exprima nemulțumirile față de condițiile de muncă și salarizare.

Dacă revendicările nu sunt satisfăcute, sindicatul amenință cu o grevă generală începând cu data de 27 noiembrie.

Organizația susține că acțiunea de protest vine ca urmare a unor nemulțumiri „acumulate de zeci de ani”.

„Pe baza voinței exprimate în urma referendumului sindical, anunțăm cu hotărâre că, în data de 22 noiembrie 2023, între 08:00 și 10:00, va avea loc o GREVĂ DE AVERTISMENT. Mai mult, începând cu data de 27 noiembrie 2023, declanșăm o GREVĂ GENERALĂ. Revendicările noastre sunt clare și necesită soluționare imediată”, a transmis duminică sindicatul, într-un comunicat de presă, potrivit B1TV.

Printre revendicările formulate se numără cererea de salarii echitabile, condiții de muncă optime, rezolvarea deficitului de personal, plata orelor suplimentare, stabilitatea locurilor de muncă, optimizarea aplicațiilor informatice și adaptarea reglementărilor la realitățile actuale pentru statutul de Inspector de Muncă/Inspector Social. Sindicatul invocă o scădere notabilă a puterii de cumpărare și solicită guvernanților respect și tratament echitabil.

Sindicaliștii consideră că „aceste solicitări intră în sfera justificată și pertinentă, fiind susținute și amplificate de o notabilă scădere a puterii de cumpărare”.

„Guvernanților vă solicităm respect și tratament echitabil față de contribuția noastră la societate. O soluționare rapidă și fermă a celor expuse este esențială pentru restabilirea echilibrului și a justiției în instituțiile noastre”, se mai arată în același comunicat.

Lista completă a revendicărilor Sindicatulului salariaților din Ministerul Muncii:

Salarii Echitabile:

Cerem salarii egale cu cele din alte instituții (ANAF, sănătate, APIA etc.).

Refuzăm să mai tolerăm diferențele semnificative în salarizare față de colegii noștri.

Condiții de Muncă Optime:

Vrem un mediu de lucru sănătos și sigur, cu resurse adecvate pentru activități normale.

Deficit de Personal:

Solicităm alocarea imediată a personalului necesar pentru a face față volumului de muncă.

Plata Orelor Suplimentare:

Alocarea imediată a resurselor pentru plata orelor suplimentare efectuate de către angajații noștri.

Stabilitatea Locurilor de Muncă:

Cerem asigurarea stabilității locurilor de muncă și o analiză detaliată pentru o dimensionare corectă.

Optimizarea Aplicațiilor Informatice:

Dorim asigurarea de aplicații informatice eficiente și conforme cu cerințele legislative, cu un timp de răspuns rapid.

Statut Inspector de Muncă/Inspector Social:

Adaptarea reglementărilor la realitățile actuale.

Ultimele știri

ANAF trimite notificări pentru taxa pe lux. Cine riscă impunere din oficiu și amenzi

ANAF a început să trimită notificări pentru taxa pe lux. Proprietarii de imobile și mașini scumpe au 15 zile să depună formularul 216.

Rogobete îl atacă dur pe fostul șef CNAS. „Sluga politică” a lui Bolojan, „fără cap și fără viziune”

Alexandru Rogobete îl acuză pe fostul șef CNAS, Horațiu Moldovan, de măsuri de austeritate fără viziune și de legături politice cu Ilie Bolojan.

Rogobete spune că a vrut să demisioneze din cauza lui Bolojan. Motivul ar fi fost tăierea salariilor medicilor cu 10%

Alexandru Rogobete povestește că a fost gata să demisioneze după ce Ilie Bolojan i-ar fi cerut reducerea salariilor medicilor cu 10%.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine