Călin Georgescu rămâne după gratii încă 30 de zile. Curtea de Apel spune că pericolul pentru ordinea publică nu a dispărut

Curtea de Apel București a admis contestația DIICOT și a prelungit cu 30 de zile arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a omului de afaceri Ionel Rusen, în dosarul de înșelăciune și constituire a unui grup infracțional organizat. Judecătorii arată că probele nu s-au schimbat față de momentul arestării inițiale și că faptele rămân deosebit de grave. Decizia este definitivă.

Fostul candidat la prezidențiale va sta în arest până pe 28 noiembrie 2026 inclusiv. Curtea de Apel București a desființat în totalitate decizia Tribunalului București din 26 octombrie, care îl lăsase pe Georgescu sub control judiciar, și a admis cererea DIICOT de prelungire a măsurii preventive. Instanța a respins, în aceeași decizie, și contestația lui Ionel Rusen prin care acesta cerea revocarea arestării.

În motivare, judecătorii Curții arată că probatoriul actual al cauzei rămâne credibil și oferă în continuare „motive pertinente, suficiente și serioase de a crede în implicarea inculpaților în comiterea infracțiunilor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpaților”. Magistrații precizează că anchetatorii urmează să identifice și să audieze martori rezultați din mandatele de supraveghere tehnică și din percheziții informatice, să analizeze comunicațiile purtate prin aplicații de internet și să atașeze la dosar actele obținute prin asistență judiciară internațională.

Pericolul pentru ordinea publică, argumentul central

Curtea subliniază că nu a intervenit nicio schimbare a temeiurilor care au stat la baza arestării inițiale, nici în privința anchetei legate de căutarea microfoanelor din vila de la Mogoșoaia, nici în privința acuzațiilor de înșelăciune și constituire a unui grup infracțional organizat. Judecătorii explică faptul că starea de pericol pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social al faptei, ci presupune o rezonanță a acesteia în comunitate și un sentiment de insecuritate generat în rândul oamenilor.

Magistrații citează și jurisprudența CEDO, amintind că anumite infracțiuni pot provoca „o tulburare a societății” care justifică detenția preventivă, având în vedere gravitatea faptelor și reacția opiniei publice, așa cum s-a reținut în cauza Lettellier contra Franței. Curtea notează că, deși starea de libertate este regula, iar detenția preventivă trebuie să rămână excepțională, aprecierea limitelor rezonabile ale unei arestări se face de la caz la caz, ținând cont de circumstanțele concrete.

Instanța a conchis că privarea de libertate a celor doi inculpați este necesară în raport cu circumstanțele comiterii faptelor și cu valoarea estimată a prejudiciului, iar riscul ca aceștia să comită alte fapte penale poate fi înlăturat numai prin cea mai severă măsură preventivă. Judecătorii mai arată că lipsa antecedentelor penale ale celor doi nu este suficientă pentru a justifica lăsarea lor în libertate, aceasta reprezentând doar „o stare de normalitate socială și juridică”, contrabalansată de gravitatea faptelor.

Discuții despre azil și acte diplomatice false

Un capitol important al motivării se referă la riscul de sustragere de la urmărirea penală. Curtea reține că există probe, nu doar indicii, potrivit cărora cei doi inculpați ar fi pregătit părăsirea țării. Din discuțiile purtate în spațiu privat ar reieși că Georgescu i-ar fi cerut lui Rusen să îi găsească un imobil în Italia, cu o anexă „pentru servitori”, astfel încât să fie „securizat” și să „intre sub incidența legii italiene”. Georgescu ar fi vorbit despre a lua „copiii și gata” și despre oamenii săi, insistând: „important e să nu detecteze nimeni nimic. Asta mă interesează cel mai mult. Să nu care cumva să se afle, să nu care cumva să existe vreun miros de orice gen”.

În aceleași discuții, Rusen ar fi spus că anchetatorii trebuie să facă o comisie rogatorie în Anglia, lucru pe care l-a considerat complicat, cei doi continuând conversația despre ridicarea controlului judiciar pentru a-i permite lui Georgescu libertate de mișcare. Curtea mai menționează discuții din mai 2025 în care Georgescu i-ar fi cerut lui Rusen demersuri pentru obținerea unui azil politic, atât pentru el, cât și pentru susținătorii săi, invocând legătura cu un fost procuror din Italia, prieten apropiat, care l-ar fi putut ajuta cu procedura.

Perchezițiile domiciliare și auto din 21 septembrie 2026 au scos la iveală echipamente de bruiaj ridicate din mașina folosită de Georgescu, înscrisuri legate de o entitate numită Wealth Bank, ridicate de la locația folosită de Rusen, și documente pe numele lui Georgescu: un „Diplomatic Passport – Order of Malta”, valabil ca „Senator” între 15 mai 2025 și 14 mai 2030, un „Diplomatic Id” ca „Senator Georgescu Călin/Prior of United States of America” și un document emis de o așa-numită „European Asian Trade Mission – Vienna/Austria”, cu aceeași perioadă de valabilitate. Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a transmis că nu a emis niciodată un astfel de document și că persoana vizată nu este membră a Ordinului.

Curtea respinge explicația apărării potrivit căreia Georgescu ar fi urmărit doar achiziționarea unei locuințe obișnuite în Italia, iar pașaportul ar fi fost un cadou primit de la o cunoștință italiană. Judecătorii consideră că această variantă este „doar o încercare de minimalizare a importanței mijloacelor de probă” descoperite la percheziții. Instanța reține că actele de pregătire pentru sustragere ar fi început în mai 2025, când cauza se afla încă în urmărire penală in rem, iar inculpații ar fi considerat ancheta „în adormire”. Totuși, cercetările au continuat, iar în septembrie 2026 s-a pus în mișcare acțiunea penală, ceea ce arată, potrivit Curții, că riscul de sustragere rămâne actual.

Decizia definitivă și lanțul de hotărâri anterioare

Dispozitivul deciziei Curții de Apel precizează: „CAB in dosarul nr 44381/3/2026 admite contestația DIICOT -Central desființează în totalitate decizia judecătorului de drepturi și libertăți de la TMB și după rejudecare admite cererea DIICOT de prelungirea măsuri arestului preventiv pentru inculpați Georgescu S Calin și Rusen Ionel, pănă la o noua verificare dar nu mai târziu de 30 de zile 28.11.2026 inclusiv. Respinge contestația inculpatului Rusen Ionel de revocarea masuri. Decizia este definitivă”.

Decizia vine după ce Georgescu petrecuse deja 30 de zile în Arestul Central al Poliției Capitalei, unde fusese încarcerat pe 29 septembrie 2026, tot în urma unei hotărâri a Curții de Apel București.

Procurorii au contestat decizia Tribunalului din 26 octombrie, susținând că menținerea măsurii privative de libertate este necesară pentru buna desfășurare a anchetei și pentru prevenirea unor eventuale noi infracțiuni. Un argument central a fost apariția unui nou dosar penal pe numele lui Georgescu. Potrivit informațiilor obținute de Gândul din surse judiciare, în ședința din 26 octombrie de la Tribunalul București, reprezentantul DIICOT a susținut că fostul candidat ar fi continuat un comportament presupus infracțional chiar și sub control judiciar, referindu-se la episodul din 26 septembrie, când Georgescu ar fi cerut unei persoane să îi verifice locuința din Mogoșoaia pentru a depista dispozitivele de supraveghere ale anchetatorilor.

În opinia acuzării, acest episod ar demonstra că o măsură mai puțin restrictivă nu ar fi suficientă pentru a preveni noi fapte. DIICOT a mai invocat declarații noi, obținute de la martori în perioada detenției lui Georgescu, printre aceștia aflându-se un om de afaceri care ar fi încercat, la solicitarea fostului candidat, să găsească o soluție financiară pentru acoperirea prejudiciului reclamat de familia Leu. Procurorul a susținut în fața instanței că riscul repetării unor fapte persistă și că măsurile preventive mai blânde nu ar garanta atingerea obiectivelor anchetei. Avocații lui Georgescu au contestat, la rândul lor, necesitatea arestului, invocând caracterul neviolent al faptelor cercetate.

Dosarul a trecut printr-o succesiune de decizii contradictorii ale celor două instanțe. Pe 21 septembrie 2026, Georgescu a fost ridicat din trafic și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde DIICOT a efectuat percheziții, fiind ulterior reținut 24 de ore. O zi mai târziu, Tribunalul București a respins cererea de arestare preventivă și a dispus control judiciar, decizie contestată de procurori. Pe 29 septembrie, Curtea de Apel a admis contestația anchetatorilor și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile atât pentru Georgescu, cât și pentru Rusen, soluție luată după un complet de divergență, din cauza opiniilor diferite ale celor doi judecători desemnați inițial.

Pe 13 octombrie, Tribunalul a admis o cerere a apărării și a înlocuit arestul preventiv cu arestul la domiciliu, însă nici această hotărâre nu a rămas definitivă: pe 23 octombrie, Curtea de Apel a admis contestația DIICOT și a decis ca Georgescu să rămână în Arestul Central. Pe 26 octombrie, aproape de expirarea mandatului inițial de 30 de zile, Tribunalul a respins o nouă cerere de prelungire a arestării și a dispus control judiciar pentru 60 de zile. Acum, Curtea de Apel a dat din nou câștig de cauză procurorilor.

Acuzațiile din dosarul de înșelăciune

Călin Georgescu este cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Ancheta a pornit de la o plângere depusă în ianuarie 2024 de omul de afaceri Răzvan Leu, care susține că ar fi pierdut aproximativ 1,1 milioane de euro într-o afacere ce presupunea obținerea unor finanțări externe pentru tranzacții cu metale prețioase. Potrivit acuzatorilor, Georgescu și alte persoane ar fi contribuit la convingerea lui Leu să transfere banii, în schimbul promisiunii unor finanțări de mai multe milioane de euro, printr-o linie de creditare de peste șase milioane de euro la o bancă din străinătate.

Procurorii încearcă să stabilească traseul banilor și rolul fiecărei persoane implicate. Gândul a relatat că, pe 8 octombrie, anchetatorii au audiat-o și pe Liliana „Riana” Popescu, responsabilă de imaginea lui Georgescu, care ar fi confirmat o întâlnire din 2023 la care au participat Georgescu, Răzvan Leu, tatăl acestuia și omul de afaceri Vasile Croitoru, în contextul discuțiilor despre rezolvarea situației financiare. Cercetările continuă, iar prelungirea arestării nu echivalează cu stabilirea vinovăției inculpaților.

Alte patru dosare penale și proteste zilnice

Pe lângă dosarul DIICOT în care este arestat, Georgescu mai este implicat în alte patru cauze penale, dintre care două au fost deschise chiar în perioada detenției sale. În iulie 2025 a fost trimis în judecată pentru promovarea în public a cultului unor persoane vinovate de genocid sau crime de război, precum și pentru promovarea ideilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Pe 16 septembrie 2025 a fost trimis în instanță un alt dosar, în care Georgescu este judecat alături de Horațiu Potra și alte persoane pentru complicitate la tentativă de comitere a unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicare de informații false, procurorii susținând că dosarul are legătură cu un presupus plan de provocare a unor acțiuni violente după anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.

Al patrulea dosar a devenit public pe 21 octombrie 2026, când DIICOT a efectuat percheziții într-o anchetă privind presupuse operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice. Potrivit anchetatorilor, pe 26 septembrie Georgescu i-ar fi cerut unui bărbat de 35 de ani să scaneze locuința din Mogoșoaia pentru a identifica mijloacele tehnice de supraveghere, urmărind inclusiv perturbarea funcționării acestora, fără ca rezultatul să se producă. Pe 22 octombrie, Georgescu a fost vizat de un al cincilea dosar, instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, legat de presupusa utilizare în public a unor simboluri legionare. Potrivit informațiilor Gândul, acuzația vizează un gest făcut de fostul candidat la ieșirea din sediul Poliției Buftea, către susținătorii săi; Georgescu a refuzat să dea declarații, invocând dreptul la tăcere.

Arestarea lui Georgescu a provocat manifestații aproape în fiecare seară în fața Arestului Central al Poliției Capitalei, sute de persoane adunându-se cu drapele tricolore și pancarte pentru a cere eliberarea sa. Potrivit relatărilor Gândul, pe 4 octombrie numărul participanților a ajuns la aproximativ 2.000. Protestele au continuat și după decizia Tribunalului din 26 octombrie de înlocuire a arestării cu control judiciar.

Noua hotărâre, definitivă, înseamnă că fostul candidat rămâne încă 30 de zile în arest preventiv, în timp ce DIICOT continuă administrarea probelor. Hotărârea privește exclusiv măsura preventivă, iar Georgescu beneficiază în continuare de prezumția de nevinovăție, acuzațiile urmând să fie analizate în cadrul procedurilor judiciare.

Ultimele știri

Traian Băsescu critică plata trupelor americane, o „idee poloneză proastă”. „Noi nu cumpărăm mercenari”

Traian Băsescu spune că ideea de a plăti SUA pentru păstrarea trupelor în România ar fi fost „împrumutată” de la Polonia și nu poate funcționa.

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Soția lui acuză o amânare nejustificată a procesului

Cristela Georgescu critică amânarea procesului soțului ei și lipsa motivării deciziei de prelungire a arestării preventive.

Primarul din Alba Iulia interzice mitingurile politice de 1 Decembrie. Decizia vine după incidentele de anul trecut

Primarul din Alba Iulia interzice manifestaţiile politice de 1 Decembrie, după incidentele cu suveraniştii din 2023.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine