Călin Georgescu, întrebat dacă americanii mai sunt interesați de anularea alegerilor din 2024: „S-a aflat deja. Este o chestiune de ceas”

Într-o intervenție la Realitatea TV, Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a făcut declarații criptice cu privire la anularea scrutinului din decembrie 2024. Georgescu a lăsat să se înțeleagă că sunt lucruri nespuse și nevăzute, afirmând că adevărul va ieși la iveală.

Călin Georgescu a fost invitat la Realitatea TV, unde a abordat subiectul anulării alegerilor prezidențiale din România, din decembrie 2024. Întrebat dacă americanii mai sunt interesați de această situație, Georgescu a oferit un răspuns criptic.

„Ceea ce contează este ceea ce nu se spune, important este ceea ce nu se vede și fascinant este ceea ce nu se scrie. Sper că toată lumea a înțeles ce am spus acum”, a declarat el, sugerând că există aspecte ascunse publicului larg.

Continuând într-o notă enigmatică, Georgescu a spus că adevărul va ieși la iveală. „Pe de altă parte, lumea este mică, Dumnezeu este mare. Ulciorul nu merge de multe ori la apă, dar nu o spun pentru că așa este vorba românească, ci pentru că nu mai este nici ulcior și nici apă. În final vă spun: în lumea în care trăim, totul se află, totul. De fapt, ca să presar puțină sare pe rană, s-a aflat deja. Este o chestiune de ceas”, a adăugat el.

Georgescu a fost văzut recent plantând copaci alături de susținătorii săi. Mesajul transmis cu această ocazie a fost „Am fost, suntem și vom fi împreună”.

Cu lopata în mână, fostul candidat a subliniat importanța comunității și a rugăciunii pentru România, consolidându-și astfel legătura cu susținătorii săi.

Ultimele știri

Nazare nu exclude taxe noi în 2027. Economiștii avertizează că românii nu mai au din ce plăti

Nazare nu exclude taxe noi în 2027, iar economiștii avertizează că românii și firmele nu mai pot suporta majorări fiscale.

Toni Neacșu nu înțelege deciziile din dosarul Georgescu. Fostul magistrat spune că noul dosar DIICOT pare făcut special pentru prelungirea arestului

Toni Neacșu spune că nu înțelege logica juridică din spatele prelungirii arestului lui Călin Georgescu și critică noul dosar DIICOT.

ANAF vrea să vândă online la liber bunurile confiscate. eMAG și OLX, variante luate în calcul

ANAF ar putea vinde bunuri confiscate și prin eMAG sau OLX, potrivit unui proiect de modificare a OG nr. 14/2007.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine