Capcane pentru spargerea cauciucurilor au fost instalate pentru mașinile turiștilor care intră în Parcul Național Călimani. Au pățit-o chiar și salvamontiștii, cei care au tras semnalul de alarmă pe rețelele de socializare.
Reprezentanții Salvamont Mureș au precizat că acestea sunt puse de persoane care nu au fost identificate deocamdată.
„În acest weekend mai mulţi turişti au semnalat pentru echipa de permanenţă Salvamont din punctul de lucru Lunca Bradului că pe Valea Ilvei (drumul forestier de acces către şaua Negoiu) cauciucurile maşinilor au fost sparte de capcane special puse în zona respectivă”, a postat Serviciul Salvamont Mureş pe Facebook.
Şeful Serviciul Salvamont Mureş, Kovacs Zoltan Robert, a declarat, marţi, că inclusiv salvamontiştii s-au ales cu roţile dezumflate, după ce au trecut peste aceste capcane, relatează B1TV.
„Pe aceste drumuri, persoane neidentificate pun, din când în când, capcane şi, din păcate, mai mulţi turişti au rămas cu cauciucurile sparte la acest sfârşit de săptămână, pe Valea Răstoliţei şi pe Valea Ilvei. Este neplăcut fiindcă vii de pe munte şi găseşti maşina cu cauciucurile sparte. E neplăcut fiindcă nu există semnal de telefonie mobilă în unele zone. Am păţit şi noi cu maşinile Salvamont când, la întoarcere de pe munte, am găsit maşina cu cauciucurile dezumflate. Şi în traseele turistice lângă Târgu Mureş deja am găsit capcane, acolo unde există piste de biciclete sau unde se fac drumeţii. Nu ştim cine le amplasează”, a declarat presei Kovacs Zoltan Robert.
Primarul comunei Lunca Bradului, Alexandru Bexa, a arătat că accesul în Parcul Naţional Călimani este permis doar pietonal, nu motorizat, şi că Direcţia Silvică va instala camere de luat vederi pe toate drumurile forestiere, pentru prevenirea tăierilor ilegale de pădure, dar până atunci oamenii să fie precauţi.
„Sunt tot felul de oameni răuvoitori, dar nu ştim deocamdată cine sunt. E un lucru foarte grav şi eu spun că împreună cu Poliţia şi Ocolul Silvic ar trebui să se ia măsuri pentru preîntâmpinarea acestor evenimente, însă e destul de greu. Eu cred că oamenii ar trebui să aibă un kit de pană dacă aleg să meargă cu maşina şi să fie cu băgare de seamă atunci când merg pe traseele turistice”, a declarat Alexandru Bexa.