Cât o costă pe Gabriela Firea (PSD) testarea personalului didactic, ne spune chiar ea. La scurt timp după ce a anunțat că va testa personalul didactic din unitățile de învățământ, primarul capitalei ne informează că a dat start campaniei.

„Da bunei organizari, nu haosului! Azi la ora 15,00 dam startul testării GRATUITE a personalului didactic și a celui auxiliar din unitățile de învățământ din București, cu aparate Real Time PCR, pentru începerea noului an școlar în siguranță. Proiectul „Testăm pentru a salva economia și locurile de muncă” a fost modificat recent pentru a include în rândul beneficiarilor atât cadrele didactice, cât și personalul auxiliar care activează în unitățile de învățământ din Capitală.”, spunea ea într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Valoarea totală a proiectului este de 5,4 milioane de lei. „​Astfel, prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 351/07.09.2020, numărul de locuri disponibil pentru testarea Real Time PCR, în cadrul proiectului „Testăm pentru a salva economia și locurile de muncă”, a fost majorat de la 3.000 la 27.000, valoarea totală a proiectului, după suplimentarea cu 24.000 a numărului beneficiarilor, fiind de 5.442.000 lei. Decontarea fiecarui test, în valoare de 200 lei/beneficiar, se face direct de catre PMB prin ASSMB unităților sanitare care realizează testarea, afiliate proiectului.”, adaugă aceasta.

Oamenii pot solicita testarea în mod voluntar. „Acest proiect de testare gratuita se adreseaza angajaților farmaciilor, celor din domeniul alimentației publice, reprezentanților mass-media, angajaților firmelor de curierat, precum și personalului didactic și personalului auxiliar care își desfășoară activitatea în unitățile de învățământ din ciclul preșcolar, primar, gimnazial și liceal, din Municipiul București, care vor solicita participarea, în mod voluntar, la efectuarea testării RT-PCR, în vederea depistării infectării cu virusul SARS-CoV-2.”, încheie edilul capitalei.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *