Ce spune Alexandru Rafila despre introducerea certificatului electronic COVID

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a explicat, miercuri seară, la Antena 3, care sunt criteriile de introducere a certificatului verde COVID, în condițiile în care speră, din perspectiva evoluției epidemiologice, să nu fie necesară apelarea la acest document electronic.

„O să fie tot un certificat electronic pentru că nu avem cum să-l validăm în alt mod. Principiul este următorul: este un certificat temporar care este introdus după o perioadă de 3 săptămâni de creștere consecutivă cu un indice de 1.5 ori, o creștere medie cu acest indice. De ce acest indice? Pentru că în vară începând cu data de 5 iulie am avut o astfel de creștere care a continuat timp de 16 săptămâni”, a spus Alexandru Rafila.

„Probabil că un astfel de document trebuia introdus în luna august şi probabil că în relativ scurt timp am fi renunţat la el pentru că nu mai aveam situaţia nu mai aveam decesele. Din păcate, atunci filozofia a fost puţin diferită şi în perioadă de creștere (n.r – cazuri infectări) s-au introdus relaxări”, a declarat Alexandru Rafila la Antena 3.

„Avem nevoie de parteneriatul cu oamenii cu mass-media pentru că abordarea este diferită. Este o abordare de responsabilizare socială pentru că noi nu vrem doar să le oferim vrem să le şi păstrăm. Să fie sustenabilă iar acea eventualitate a introducerii certificatului COVID să fie doar o discuție și să nu fie necesară. Ar putea să nu fie necesară”, spune Alexandru Rafila.

Ministrul sănătății a afirmat că este necesar să se acționeze din timp pentru prevenirea unei situații „grave” care să necesite apelarea la certificatul electronic COVID.

„Noi am introdus un anumit tip de relaxări într-o perioadă de scădere la nivelul secțiilor şi spitalelor ATI, iar când vom avea o creștere trei săptămâni consecutive vom apela la acest document. În momentul când avem o perioada de descreștere care nu e condiționată de un anumit coeficient, dar trebuie să fie însoțită de o anumită incidentă cumulată la 14 zile. Deci e clar că nu trebuie să aștepți să ai multe cazuri sau probleme serioase, e bine să acționezi din timp şi atunci nu ajungi într-o situaţie gravă”, spune  Alexandru Rafila.

 

Ultimele știri

Rogobete a sunat la spitale pretinzând că vrea o programare pentru bunica sa. Ce a descoperit și ce controale a declanșat

Ministrul Sănătății a sunat incognito la spitale pentru o programare și a descoperit probleme grave. A dispus controale extinse de joi.

Garda de Mediu a închis fabrica de lingouri a Regelui Romilor, Dorin Cioabă: Cinci tone de plumb, găsite la descinderi

Garda de Mediu a confiscat cinci tone de plumb și 200 de kilograme de aluminiu la Sibiu, în cadrul operațiunii Jupiter 6, vizându-l pe Dorin Cioabă.

Ce a cerut România Pentagonului? Radu Oprea dezvăluie discuțiile cu Elbridge Colby

Ministrul Apărării, Radu Oprea, a discutat cu oficialul american Elbridge Colby despre prezența trupelor SUA în România și apărarea Mării Negre.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine