Consiliul Local al sectorului 1 a respins proiectul de buget pentru a doua oară

Consiliul Local al sectorului 1 a respins proiectul de buget pe anul 2021 propus de primarul Clotilde Armand.
Pentru proiectul de hotărâre au fost înregistrate 11 voturi pentru, șase abţineri şi nouă voturi împotrivă.

Consilierul local PNL Dinu – Nicolae Gheorghe a solicitat scoaterea proiectului de pe ordinea de zi. Liberalul a explicat că bugetul propus este ilegal, fiind realizat pe baza unei organigrame suspendate de instanţă. Gheorghe a precizat că, potrivit Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), în acest caz, se revine la situaţia anterioară hotărârii de Consiliu Local referitoare la reorganizarea aparatului de specialitate al primarului Sectorului 1.

Și consilierul local PSD Daniela Popa a susținut acest punct de vedere. „Solicităm (…) aparatului de specialitate să întreprindă toate măsurile necesare pentru intrarea în legalitate. (…) Nu cred că vrea cineva din rândul consilierilor locali să voteze un buget ilegal”, a spus Popa.

„Consilierii PNL nu vor vota un buget ilegal și vor solicita, încă o dată, retragerea proiectului de buget și refacerea acestuia în deplin acord cu decizia instanței și cu punctul de vedere al ANFP. Vor vota ordinea de zi, precum și câteva dintre proiectele importante pentru oamenii din Sectorul 1, dar nu vor accepta pentru nimeni și nimic să încalce legea”, a declarat Sebastian Burduja, președinte PNL Sector 1.

Clotilde Armand a menţionat că decizia instanţei vizează suspendarea unei hotărâri care este deja implementată.

„Tot va trebui să avem un buget şi atunci vă propun totuşi să facem aceste investiţii, să votăm acum. O să avem timp să rectificăm”, a spus Clotilde Armand.

Primarul sectorului 1 a precizat că „fiecare zi contează”.

Pe 12 aprilie, Consiliul Local al sectorului 1 a respins ordinea de zi care cuprindea şi proiectul de buget pe 2021.

Ultimele știri

Guvernul schimbă prefecți în trei județe. Argeșul rămâne fără conducere la Prefectură

Guvernul a numit noi prefecți la Brașov, Galați și Vrancea. Argeșul a rămas fără conducere la Prefectură, după demisia subprefectului PNL.

Contractul de lobby al lui Nicușor Dan ar putea fi prelungit. Suma totală ajunge la aproape 7 milioane de dolari

Cotroceniul ar urma să prelungească contractul de lobby cu americanii, ajungând la aproape 7 milioane de dolari, dar ține secrete serviciile primite.

Sorin Grindeanu dezvăluie o discuție secretă de la Cotroceni. Nicușor Dan ar fi primit date sensibile despre contractele SAFE

Sorin Grindeanu susține că Nicușor Dan a primit la Cotroceni aceleași date despre contractele SAFE, prezentate de Mihai Jurcă.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine