Cristian Popescu Piedone a controlat două mari magazine din sectorul cinci, alături de reprezentanții primăriei. Edilul de sector a mers fix pe atribuțiile ANPC, susținând că nu a făcut decât acționeze urma reclamațiilor cetățenilor. Piedone a reltat apoi operațiunea pe contul său de Facebook, încercând să o împacheteze cu umor, spunând că a mers „la cumpărături”.

Piedone a prezentat neregulile sesizate la magazine Cora și Profi, unde s-a dus alături de reprezentanți de la Poliția Locală.

Am fost pe la Cora… să-mi cumpăr câte ceva.

S-au scumpit toate și mi-am zis să fiu atent, să nu plătesc marfă proastă.

M-au însoțit și ai mei de la Control, Poliția Locală, etc. În fine. Eu… curios, am intrat prin spate, pe la bucătărie! Ai mei, după mine. Și… ce sa vezi? O lipsă de respect față de client și-o bătaie de joc și-o igienă… fix ca-n reclamațiile primite!

Am și râs puțin! Amar… dar am râs. Pe uniformele angajaților scria grijuliu: “- Cu ce vă pot ajuta”? Am răspuns, ca pentru mine: “- Cu normalitate! Să nu îmbolnăviți populația”! Că asta-mi doresc…

Așa c-am făcut la poze… Multe! Să aibă și Protecția Consumatorului, Sanepidul… Și cei care se mai ocupă prin țara asta de sănătatea clientului care plătește…

Artizanii batjocurii nici n-au stat la poză! S-au rușinat și au fugit care încotro…

(Chibiții vor scrie acum iute: – Ce, dom-le, cum intră Piedone intr-un spațiu privat de alimentație publică? Răspunsul e așa: – În Sectorul 5, primarul Piedone, însoțit de inspectorii primăriei, INTRĂ! Ca este rolul său să-și protejeze și să-și prevină comunitatea! )

Apropos: Măi, Cora, măi… Să faceți chiar și prăjitura pentru copii așa… cum am văzut? E omenește așa? Voi, cei cu ideea, n-aveți copii, nepoți… ?

N-am cumpărat nimic din Cora… Că mi-au trecut poftele!

Am mers la Profi! Poate, poate…

Și aici însă, halal! Am pozat carne alterată și am plecat mai departe!

În depozit, printre diverse nereguli, a venit și un damf greu de varză murată! “Am înțepat-o, că se umflase”!, mi-a zis, sincer, un angajat. Of…

N-am mai cumpărat nimic…”, a scris edilul pe Facebook.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *