Cristian Popescu-Piedone: ”De luni mă întorc!” Edilul a fost repus în funcția de primar al Sectorului 5

Cristian Popescu Piedone își poate relua oficial funcția de primar al Sectorului 5. Prefectul Capitalei a semnat deja ordinul de repunere în funcție al edilului PUSL.

”Probabil că de luni mă întorc la Primărie, ordinele sunt semnate, câteva dispoziții deja le-am dat, se lucrează intens, va fi o reforma administrativă pe sectorul 5 cap-fine!

Intru direct în normalitate. Totul își urmează cursul pentru ședința ordinară din această lună, nu știu dacă a fost ținută sau va fi ținută. Repet, dacă va fi o ședință extraordinară, asta se anunță cu cinci zile înainte”, a expicat Cristian Popescu Piedone pentru Antena 3 CNN.

ÎCCJ a admis, miercuri, recursul în casație formulat de Popescu Cristian Victor Piedone împotriva deciziei de condamnare în dosarul Colectiv.

Magistrații Înaltei Curți l-au achitat pe Popescu Cristian Victor Piedone pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu (autorizația SC Colectiv Club SRL), a înlăturat dispoziția privind obligarea inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone la plata cheltuielilor judiciare către stat și au anulat formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 1897 din data de 16.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 566/A din data de 12 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală în acelaşi dosar privind pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone

Astfel, instanța a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.

 

Ultimele știri

Andrei Marga acuză un plan de eliminare a lui Călin Georgescu. Ordinul ar veni de la Bruxelles

Andrei Marga acuză o tehnică de eliminare a lui Călin Georgescu prin justiție, cu posibilă implicare a unui centru de la Bruxelles.

Sindicatul Metrorex trage un semnal de alarmă. Mai rău la metrou decât în accidentul feroviar din Spania soldat cu 69 de morți

USLM spune că deficiențele de la metroul bucureștean sunt, în unele cazuri, mai grave decât cele care au dus la tragedia feroviară din Spania.

Luca Niculescu pune cărțile pe masă în fața investitorilor: Ce promite Guvernul mediului de afaceri și ce așteaptă în schimb de la companii

Premierul Luca Niculescu a promis predictibilitate investitorilor la Summitul Concordia 2026 și le-a cerut să investească mai mult în România.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine