sâmbătă, septembrie 26, 2026
15.6 C
București

Dacian Cioloș spune că l-a sunat pe Florin Cîțu, după demiterea lui Voiculescu: „Nu a reușit să își explice gestul și motivele reale pentru care a luat acea decizie”

Copreședintele Alianței USR PLUS, Dacian Cioloș, scrie într-un mesaj publicat joi pe Facebook, că a avut o convorbire telefonică cu Florin Cîțu despre demiterea lui Vlad Voiculescu. Dacian Cioloș susține că premierul „nu a reușit să își explice gestul și motivele reale pentru care a luat acea decizie”.

„După mai bine de 24 de ore, Florin Cîțu nu a oferit o explicație coerentă despre motivul pentru care l-a revocat pe Vlad Voiculescu, deși, între timp, am avut chiar și o convorbire telefonică cu el. Nici în această discuție directă nu a reușit să își explice gestul și motivele reale pentru care a luat acea decizie. Am urmărit și ieșirile publice ale premierului. Pe de o parte, fuge de această întrebare, pe de altă parte se străduiește să arate că lucrurile sunt sub control”, scrie Dacian Cioloș pe Facebook.

Dacian Cioloș spune că l-a sunat pe Florin Cîțu, după demiterea lui Voiculescu

Dacian Cioloș precizează că nimeni nu contestă prerogativa constituţională a prim-ministrului care îi permite să facă schimbări în Guvern, dar coaliţia de guvernare a stabilit câteva reguli „elementare” de colaborare.

„Am observat că premierul continuă să invoce o prerogativă constituțională prin care are acest drept. Da, îl are și nu îl contestăm. Dar suntem într-o coaliție în care am stabilit câteva reguli elementare de colaborare. La niciun punct din protocol nostru nu este trecut că dacă într-o seară se enervează premierul poate să revoce pe oricine dorește el pentru că îi permite Constituția. Cum ar fi dacă parlamentarii noștri s-ar apuca să voteze în Parlament proiectele de lege care vin de la Guvern invers decât cum am stabilit în Coaliție? Nu de alta, dar ar fi tot constituțional”, susține copreședintele USR PLUS, Dacian Cioloș.

În încheierea mesajului său, Dacian Cioloș spune că la vârful Guvernului este nevoie de un premier cu care se poată lucra „cu încredere și deschidere”.

Ultimele știri

Viorica Dăncilă vede oportunități economice în relația cu China. Chiar ea a pus bazele când era premier

Viorica Dăncilă explică ce domenii ar putea beneficia de o cooperare economică mai strânsă cu China, de la agricultură la tehnologie și medicină.

Siegfried Mureșan sărbătorește 10 ani de căsătorie. Anunțul, făcut chiar în plin proces de formare a guvernului

Siegfried Mureșan a marcat pe Facebook zece ani de la căsătoria cu soția sa, Cătălina Manea, angajată a Băncii Europene de Investiții.

Un membru CSM ironizează soluția lui Mureșan pentru criza din instanțe. „Dacă nu ar fi de râs, ar fi de plâns”

Alin Ene, membru CSM, ironizează soluția lui Siegfried Mureșan pentru criza de personal din instanțe, comparând-o cu o parcare de microbuze.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine