Dan Barna trage un semnal de alarmă

Dan Barna trage un semnal de alarmă. Președintele USR face declarații la scurt timp după comunicările oficiale legate de numărul de cazuri coronavirus. Astfel, ziua de 8 iulie a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de la începutul pandemiei (555 cazuri).

„Strategia anti-pandemie nu funcționează. Numărul cazurilor de Covid-19 crește de la o zi la alta. Unul câte unul, statele europene încep să impună restricții pentru români. Asta are efect atât în plan personal pentru cei care vor să călătorească, cât și pentru companiile care depind de granițe libere pentru a putea să își desfășoare activitatea.”, spune el într-o postare pe Facebook.

Barna crede că guvernul are probleme și că nu știe să gestioneze criza sanitară prin care România trece în ultima vreme. „Este destul de clar că la nivelul guvernului există o lipsă de direcție în privința combaterii pandemiei. Suntem în momentul în care România trebuie să își facă o evaluare să vadă ce nu a mers bine și să schimbe strategia. O continuare a tendinței din acest moment va aduce tot mai multe pagube atât din punct de vedere al sănătății publice, cât și din cel al posibilității desfășurării unei vieți normale.”, adaugă el.

Deși Dan Barna trage un semnal de alarmă, scopul acestui mesaj nu este unul politic. „Aceasta nu este o declaratie politică, ci un semnal de alarmă. Dacă nu acționăm rapid și hotărât, consecințele vor fi mult mai serioase. Și le vom suporta cu toții.”, încheie acesta.

Ultimele știri

Vladimir Putin ar vrea o bucată din România. Hărțile publicate de o platformă de geopolitică arată și regiuni din Polonia

Hărți de geopolitică arată cum ar vrea Putin să ocupe regiuni din România și Polonia. Foști oficiali NATO spun că scenariul e imposibil.

Hubert Thuma cere alegeri interne în PNL. Primarii din Ilfov au votat în unanimitate pentru schimbare. „Nu a fost o ședință de bifat”

Hubert Thuma anunță că primarii PNL din Ilfov au votat în unanimitate pentru alegeri interne, în contextul tensiunilor cu Ilie Bolojan.

George Simion îl acuză pe Nicușor Dan de minciună. Liderul AUR spune că președintele a „depășit orice limită”

George Simion îl acuză pe Nicușor Dan de minciună și de implicare directă în schimbările de la Guvern din acest an.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine