Destituiri în masă la Salubrizare Fapte 5 S.A.

Luni, 1 februarie, primarul sectorului 5 a efectuat o vizită la societatea Salubrizare Fapte 5 S.A.. Vizita s-a transformat într-o ședință, care a durat peste șapte ore. La finalul ședinței la care a participat Cristian Popescu Piedone, directorul general al societății și-a dat demisia. De asemenea, au fost făcute destituiri în masă și revocări din funcție.
„Directorul general adjunct a fugit la propriu după ce i-au fost adus la cunoștință ilegalitățile identificate”, precizează Primăria sectorului 5.  Acesta este acuzat că nu a transmis informări către Adunarea Generală a Acționarilor. De asemenea, nu există publicări în Monitorul Oficial ale convocărilor ședințelor AGA – partea a 4-a. În plus, nu există niciun plan de management, iar contractele de mandat sunt nule, conform Ordonanței de Urgență 109.
În urma ședinței, au fost destituiți trei șoferi, deoarece erau angajați în două societăți comerciale. Aceștia figurau pe ștatul de plată la Salubrizare Fapte 5 S.A. și erau încadrați și la societatea Infrastructura DF5 S.A..
„La Salubrizare nu veneau la serviciu, motiv pentru care li s-a desfăcut contractul de muncă. Se vor face verificări și la Infrastructură, pentru că, potrivit unor informații venite din rândul angajaților Primăriei, cei trei nu se prezentau nici la această societate”, arată Primăria sectorului 5.
În cadrul primei ședințe a Consiliului Local, primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, va propune interimatul pentru consiliul de administrație și directorul general ai Salubrizare Fapte 5 S.A.. Ulterior, va fi organizată selecția membrilor Consiliului de Administrație, în baza OUG 109/2011.

Ultimele știri

Bolojan, contestat pentru votul dat guvernului Niculescu. USR îl acuză că a pus partidul înaintea țării

Votul PNL pentru guvernul Niculescu, dat la îndemnul lui Bolojan, stârnește critici dure din partea USR și a lui Ludovic Orban.

Polițiștii cer o întâlnire urgentă cu Guvernul. Sindicaliștii avertizează asupra unui deficit de personal de 20%. Lista completă a revendicărilor

FSNPPC cere o întâlnire urgentă cu premierul Niculescu și ministrul de Interne pentru salarizare, sporuri și pensii militare.

Marian Godină explică ce s-a întâmplat după ce l-a reclamat penal pe Dan Tanasă

Marian Godină a recunoscut că el este autorul plângerii penale care l-a adus pe deputatul AUR Dan Tanasă în instanță.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine