miercuri, martie 11, 2026
2.2 C
București

Elevi ținuți în frig la un eveniment de Ziua Națională Constantin Brâncuși, în timpul vizitei ministrului Culturii. Intotero și-a cerut scuze

Mai mulți elevi au fost nevoiți să stea în frig la un eveniment organizat în aer liber de Ziua Națională Constantin Brâncuși, desfășurat la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.

Copiii au desenat în aer liber, la zero grade

Potrivit imaginilor publicate pe pagina de Facebook a Centrului, elevii purtau geci și căciuli și stăteau la mese așezate pe scările exterioare ale instituției, unde desenau teme inspirate de Brâncuși, transmite B1TV.

Evenimentul a avut loc în prezența ministrei Culturii, Natalia Intotero, care i-a felicitat pe copii:

„Frumos. Felicitări, dragilor”, le-a spus aceasta.

Ministra a transmis apoi un mesaj pe Facebook, menționând că s-a bucurat să vadă elevii Liceului din Peștișani interpretând un recital vocal și de aforisme.

„Cuvintele sculptorului, rostite cu atâta trăire, rămân la fel de puternice și astăzi, inspirând generații întregi”, a scris Natalia Intotero.

Ministrul Culturii și-a cerut scuze

După ce imaginile au stârnit reacții în presă, Natalia Intotero a revenit cu un mesaj în care și-a cerut scuze în numele organizatorilor.

„Nu am știut agenda organizatorilor. Susțin drepturile copiilor și nu am cerut niciodată organizarea unor evenimente care să contravină acestora”, a precizat aceasta.

Prefectul de Gorj: „A existat un acord scris al părinților”

La rândul său, prefectul de Gorj, Virgil Drăgușin, a declarat că părinții copiilor care au participat la activitate și-au dat acordul în scris pentru ca aceștia să stea afară și să deseneze, în ciuda temperaturilor scăzute.

Ultimele știri

Prețurile biletelor de avion cresc din cauza kerosenului, care s-a dublat. Primele companii care au scumpit zborurile

Creșterea prețului kerosenului, cauzată de conflictul din Orientul Mijlociu,...

Creștere substanțială a bugetului Administrației Prezidențiale. Nicușor Dan s-a lăudat anul trecut că a dat bani înapoi

Administrația Prezidențială va beneficia de un buget majorat semnificativ...

Consiliera lui Orban insistă pe autonomia Ținutului Secuiesc „prin mijloace democratice”

Szili Katalin, consiliera premierului ungar Viktor Orban, a transmis...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine