Se pot vaccina și persoane care nu sunt pe listă, dacă rămân doze, explică Raed Arafat

Etapa a doua de vaccinare începe vineri, iar în măsura în care rămân doze la sfârșitul unei zile, pot fi vaccinate și persoane din afara listei, după modelul occidental, a spus șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

„Intenția de la Comitet este să nu se piardă nici o doză. Ce înseamnă acest lucru? Dacă vezi că s-au înscris atâția și au venit doar atâția, atunci la diferența de doze identifici undeva unde sunt oameni de vaccinat și doresc să se vaccineze și le folosești. Chiar dacă oamenii respectivi nu fac parte din grupa respectivă, nu s-au înscris încă. Asta s-a folosit și în alte țări. Oamenii care se înscriu trebuie să fie responsabili. Dacă te-ai înscris, atunci te duci. Dacă nu vrei să te duci, nu te înscrii”, a declarat Arafat, citat de Digi24.

La începutul acestei luni, o inițiativă similară, de a vaccina la liber cu dozele de vaccin rămase, a managerului de la Spitalul Găești, Laurențiu Belușică, a fost criticată de autorități, iar Ministerul Sănătății a trimis în control DSP-ul. Până la urmă, medicul a fost nevoit să trimită oamenii acasă.

Etapa a doua de vaccinare începe vineri. Peste 5,5 milioane de români se pot programa pentru imunizare. Aceasta se aplică persoanelor de peste 65 de ani, bolnavii cronici si angajații din mai multe domenii, considerate esențiale.

De asemenea, Arafat a precizat că România va primi seringi noi pentru a folosi dintr-un flacon șase doze de vaccin anti COVID produs de Pfizer-Biontech.

„Nu e chestie de modificare de prospect, este chestie de modificare a seringilor. Seringile au un așa zis spațiu mort, adică se pierde o parte din doză și atunci dacă se folosește alt timp de seringi, cu un spațiu mort mult mai mic , se pot folosi 6 doze în loc de 5 doze. A șasea doză se pierdea în spațiul mort al seringii, adică rămânea o parte din lichid în seringă. Dacă vom aplica noile seringi, și România va avea noile seringi, atunci se va putea folosi și a șasea doză, care altfel era pierdută”, a explicat Arafat.

Ultimele știri

Adrian Câciu contestă raportul Finanțelor. Spune că lipsesc datoriile nedecontate ale statului

Adrian Câciu spune că raportul Finanțelor despre deficit nu include sumele nedecontate ale statului, estimate la zeci de miliarde de lei.

România vrea să intre mai repede în OCDE. Luca Niculescu a discutat cu secretarul general al organizației

Luca Niculescu a discutat cu secretarul general al OCDE despre aderarea României la organizație.

Deficitul bugetar scade la 3,81% din PIB. Ministrul Finanțelor spune că direcția este corectă

Deficitul bugetar a scăzut la 3,81% din PIB după nouă luni din 2026, arată raportul Ministerului Finanțelor.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine