Florin Cîțu, desemnat săptămâna trecută de Biroul Permanent al PNL drept propunere de premier, a refuzat marți seară într-o ședință restrânsă a conducerii liberale să renunțe la această poziție în favoarea lui Ludovic Orban, au declarat pentru Digi24.ro surse politice.

Ludovic Orban a pus în discuție trecerea PNL în Opoziție pentru a-i convinge pe liberali să îl accepte, însă aceștia i-au cerut să obțină în scris acordul USR PLUS și al UDMR pentru funcția de prim-ministru, mai spun sursele mai sus menționate.

 Florin Cîțu a refuzat să se retragă

Liberalii îi cer lui Ludovic Orban un „Acord Tripartit al Coaliției” pentru a fi siguri că nu intră la negocieri fără siguranța că Ludovic Orban ar avea susținerea partenerilor.

Ședința nu s-a încheiat în modul dorit de Ludovic Orban care a evitat să convoace ședința oficială a BPN în care să ceară prin vot retragerea oficială a lui Florin Cîțu.

De asemenea, potrivit unor informații din interiorul partidului, Orban intenționează ca împărțirea funcțiilor din Parlament, dacă premierul ar fi pus de PNL, să fie făcută doar între USR PLUS și PNL, lucru care ar putea nemulțumi UDMR.

„PNL va putea desemna premierul și va avea a doua opțiune pentru conducerea celor două camere ale Parlamentului”, susțin sursele citate.

Dacian Cioloş a transmis un mesaj pe Facebook după ce au apărut informaţii că Ludovic Orban s-a autopropus pentru a fi validat pentru a fi premier desemnat din partea partidelor de dreapta: „Am vorbit serios atunci când am spus că e nevoie de un nou început”.

„Apropo de discuţiile asupra numelui de premier din această seară, mesajul USR PLUS este simplu: am vorbit serios atunci când am spus că e nevoie de un nou început pentru România”, transmite liderul PLUS, Dacian Cioloş.

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, este propunerea PNL pentru funcția de premier.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a avut miercuri o discuție cu Klaus Iohannis în care i-a prezentat o listă cu trei propuneri de premier. Printre aceștia s-au numărat Nicolae Ciucă, Florin Cîțu și Marcel Boloș.

După discuția cu șeful statului, Ludovic Orban s-a întors la partid, unde, de la ora 18:00, va avea loc ședința Biroului Politic Național, în care conducerea partidului va valida propunerea de premier.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *