duminică, iulie 5, 2026
27.4 C
București

Florin Cîțu, îngrijorat de dobânzi: Nu vreau să ajungem, în două, trei luni, la mâna instituțiilor internaționale, să ne finanțeze

Florin Cîţu a declarat, miercuri, că este îngrijorat de ceea ce se întâmplă pe piaţa financiară, cu dobânzile. Președintele PNL spune că dacă anul trecut au fost două agenţii de rating care au crescut perspectiva la pozitiv, acum nu ştie dacă mai este posibil şi anul acesta.

„Eu nu vreau să ajungem, în două, trei luni de zile, la mâna instituţiilor internaţionale, să ne finanţeze”, a spus liderul liberal Florin Cîțu, adăugând că „acesta ar fi un regres puternic pentru România”.

„Sunt îngrijorat, am avut câteva discuții cu instituții internaționale, sunt îngrijorat de perspectiva negativă care rămâne. Anul trecut am reușit să avem două agenții de rating care au crescut perspectiva la pozitiv, nu știu dacă mai putem și anul acesta, vom vedea ce se va întâmpla”, a spus Florin Cîțu.

„Sunt îngrijorat pentru că eu nu vreau să ajungem, în două, trei luni de zile, la mâna instituțiilor internaționale, să ne finanțeze. Atunci, acesta ar fi un regres puternic pentru România. Vă dați seama, dobânzi mai mari înseamnă și rate mai mari pentru oameni la bancă, deci aceasta este îngrijorarea în acest moment”, a declarat Florin Cîțu.

Întrebat dacă sunt tensiuni în coaliţie pe această temă, preşedintele PNL a răspuns: „Nu, nu! V-am spus îngrijorările mele despre ce se întâmplă despre piaţa financiară, cu dobânzile. Dacă mă uit la costul pe care îl plătim la dobânzi în fiecare lună, mai mare, am fi avut bani acolo şi pentru compensările facturilor şi pentru măriri de salarii şi pentru dublarea alocaţiilor. Acolo este o problemă, pentru că anul trecut ne împrumutăm la 2 şi ceva, acum la 5”, a adăugat președintele PNL, Florin Cîțu.

Ultimele știri

Critici dure la adresa lui Nicușor Dan din partea PNL. Vicepreședintele Sighiartău cere alegeri anticipate

Vicepreședintele PNL, Robert Sighiartău, critică dur acțiunile președintelui Nicușor...

Petrișor Peiu critică statul pentru lipsa explicațiilor. Vaccinurile și dronele, puncte nevralgice.

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a lansat critici dure...

Familia Pașca acuză tratamente dure în arest. Tribunalul respinge arestarea preventivă

Sabin Pașca, fiul lui Viorel Pașca, a declarat că...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine