miercuri, septembrie 17, 2025
17.2 C
București

Indemnizațiile de maternitate, limitate de guvern la trei salarii minime brute pe țară. În ce condiții se acordă acum

Indemnizațiile de maternitate sunt limitate de Guvernul Ciucă la trei salarii minime brute pe țară lunar, față de 12 salarii minime cât sunt în prezent. Modificarea se aplică persoanelor care obțin venituri din activități independente sau fără venituri.

Executivul anunțase săptămâna trecută că a renunțat deocamdată la o astfel de reglementare, dar a revenit acum cu un nou proiect de modificări legislative, anunță profit.ro, citat de B1Tv.

Indemnizația de maternitate poate fi acordată când femeia e însărcinată sau imediat după naștere, pe o perioada de cel mult 126 de zile. Numai că pentru a fi acordată e nevoie de un stagiu de cotizare de cel puțin șase luni în anul în care se acordă concediul.

Guvernul a transmis că vrea prin această modificare să limiteze o prevedere de care profitau unele persoane, care începeau să plătească sume mai mari timp de șase luni pentru cele două contribuții – cea de asigurări sociale de sănătate la salariul minim și cea pentru concedii medicale la plafonul maxim de 12 salarii minime. Ulterior, ele renunțau la contract și la plata contribuției, dar încasau o indemnizație de maternitate uriașă pentru cele patru luni. Unele ajungeau la indemnizații brute lunare chiar și de 26.000 de lei.

Conform noilor prevederi, o persoană asigurată la noua bază maximă de 3 salarii minime brute pe țară va primi indemnizații de maternitate de 30.600 lei pentru cele 4 luni (7.650 lei/lunar).

Asociațiile de mame atrag atenția că măsura descurajează natalitatea.

Suntem cetățenii unui stat care pe de o parte plânge că are o cădere liberă a demografiei și a natalității, pe de altă parte, uitați-vă cum restrânge mijloacele prin care cele mai vulnerabile dintre mame se pot întreține pe ele și pe copiii lor.

E o lipsă de consecvență foarte gravă din punctul meu de vedere, această măsură va fi resimțită din păcate de cele mai lovite de soartă femei, cele care nu au venituri, cele care ar fi încercat cumva să se asigure și să beneficieze de aceste indemnizații”, a declarat, pentru B1 TV, Ana Măiță de la Asociația Mame pentru Mame.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Prima înfățișare în instanță a lui Tyler Robinson, acuzat de uciderea activistului Charlie Kirk

Tyler Robinson, tânărul de 22 de ani acuzat de...

Premierul Ilie Bolojan: Când vor fi vizibile efectele de stabilizare ale economiei. Nu mai crește TVA

Premierul Ilie Bolojan a oferit marți seară explicații despre...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine