Zelenski
zelenski

Invazia rusească vizează și țări NATO, susține Volodimir Zelenski într-un interviu. Dacă Ucraina cade, armata rusă se va afla la granița unor țări din Alianța Nord Atlantică, iar planurile de cucerire ale lui Vladimir Putin nu se vor opri aici.

Zelenski a spus că, dacă Ucraina cedează, trupele rusești vor ajunge la frontierelor statelor membre NATO, precum Lituania sau Polonia. Președintele ucrainean a spus că îi este „recunoscător” omologului său american Joe Biden şi liderilor ONU, însă este de părere că aceștia nu l-au „auzit”, relatează Reuters și B1TV.

Este important să se ştie că, dacă Ucraina cade, toate aceste trupe se vor afla la frontiere ale unor membri NATO, ale Lituaniei, Poloniei. (…) Şi va exista aceeaşi problemă acolo şi va avea loc o a doua serie de teste, pentru că vor exista, de asemenea, provocări”, avertizează Volodimir Zelenski.

Zelenski cere Rusiei să oprească bombardamentele înaintea negocierilor

Vladimir Zelenski a declarat că Rusia trebuie să înceteze să bombardeze orașele ucrainene înainte de începerea negocierilor.

„Este necesar să încetăm măcar bombardarea oamenilor. Opriți bombardamentele și apoi ne așezăm la masa negocierilor”, a spus Zelenski.

Președintele ucrainean a îndemnat liderii europeni să facă mai multe „progrese” pentru a opri invazia rusească în Ucraina.

Nu este vorba despre tragerea țărilor NATO în război. Adevărul este că toată lumea a fost târâtă de mult în război și cu siguranță nu de Ucraina, ci de Rusia – un război la scară largă are loc”, a spus Zelenski.

Leave a comment

Lasă un răspuns Anulează răspunsul