Investirea unui nou guvern are șanse de jumătate-jumătate, consideră social-democratul Vasile Dancu. De altfel, un guvern minoritar al PNL poate fi susținut de PSD, dar sunt șanse foarte mici pentru asta, consideră Dâncu.

Șansele ca România să aibă un guvern la finalul săptămânii sunt la egalitate, a declarat Vasile Dâncu, duminică seara.

Investirea unui nou guvern. E greu să apreciez, 50-50 la sută. Am văzut că liberalii au și o foarte mare mobilitate, și-au schimbat într-o noapte candidatul pentru funcția de premier, este mingea în terenul lor, trebuie să facă concesii ca să-și poată construi o majoritate. Mâine (luni – n.r.) au o ocazie, dacă premierul desemnat ajunge la USR, are deja ocazia să-și construiască o majoritate și atunci ar fi șanse. Dar eu zic că sunt 50-50 la sută”, a spus Vasile Dîncu la Digi24.

Noi nu putem în acest moment să credităm un guvern care a dus România în această groapă. Și nici să ne asociem cu asta. (…) Nu ne dorim să facem niciun fel de USL. Din punctul acesta de vedere, ne înţelegem foarte bine. Nici nu avem ce negocia cu PNL, deși sunt tot felul de zvonuri că negociem. Noi negociem, dacă negociem – și a vorbit președintele nostru cu dl. Ciucă – cu premierul desemnat, care are un mandat să facă un guvern (…) Noi nu avem în acest moment de făcut proiecte politice împreună. Suntem stânga, PNL este pe partea dreaptă, noi suntem în ascensiune în sondaje și-n favorabilitatea publicului, ei sunt în scădere, nu ne putem asocia atât de simplu, pentru că avem și noi un partid destul de mare în spate și acesta nu poate merge pe improvizații”, a declarat Vasile Dîncu, negând că ar fi avut loc în cursul zilei, la Vila Lac o întâlnire între liderii PNL și PSD, în prezența premierului desemnat, pentru a negocia sprijinul în Parlament.

Noi nu avem în acest moment de ce să ne întâlnim cu PNL. Vedeți și atitudinea lor, ne spun că am fi un fel de fundație de caritate care trebuie să-i votăm, pentru că e pandemia. Dacă mâine punem un guvern minoritar, guvernul Ciucă, se oprește pandemia? Trebuia să ia măsuri, aceasta este chestiunea, nu că n-au puteri mai mari decât au acum. Noi sprijinim orice acțiune în parlament, dacă vin cu ordonanțe pe care nu le pot da, preluăm noi inițiativa, votăm tot ce este necesar. Aici despărțim pandemia de politică”, a arătat Dîncu.

Investirea unui nou guvern. Vasile Dîncu: „Nu putem să spunem că niciodată noi n-o să votăm un guvern minoritar”

Întrebat ce șanse sunt ca PSD să voteze un guvern minoritar condus de Nicolae Ciucă sau chiar să intre cu miniștri în acest nou guvern, președintele Consiliului Național al PSD a spus: „Nu am discutat pe îndelete, probabil o să le discutăm mâine (luni – n.r.) într-o ședință a noastră de Birou Permanent Național, nu am discutat deloc acest proiect, ca să vedem ce șanse sunt. Vrem să vedem şi ce deschidere are premierul desemnat pentru cele zece teme pe care le-am propus noi, proiectul nostru pentru a ieși din pandemie și pentru perioada post-pademie, așa încât în acest moment nu putem să calculăm șansele. Dar nu sunt șanse foarte mari să votăm un guvern minoritar”, a spus Dîncu, precizând apoi că este părerea sa, o prognoză, dar nu el hotărăște în partid, ci majoritatea.

Pot să fiu de acord cu majoritatea, dar pot să nu-mi schimb părerea. Singur că președintele partidului are câteodată un drept de veto, dar și noi la partid avem o conducere colegială și îi consultăm și pe cei din teritoriu care ne-au trimis aici, la București. Lucrurile se discută, nu putem să spunem că niciodată noi n-o să votăm un guvern minoritar. Nu credem că un guvern minoritar e cea mai bună soluție. Liberalii au spus de asemenea că nu este cea mai bună soluție”, a completat Vasile Dîncu.

Alegerile anticipate, greu de făcut

Întrebat dacă scenariul alegerilor anticipate mai e valabil pentru PSD, Vasile Dîncu a spus: „Este valabil, chiar dacă ne dăm seama că nu este foarte simplu de făcut. Nu se poate face poate chiar imediat, chiar dacă e singura soluție serioasă, așa cum ne spunea acum doi ani și jumătate dl. președinte Klaus Iohannis. Acum considerăm că suntem într-un blocaj politic, suntem trei forțe incompatibile unele cu altele și atunci chiar în acest moment ar trebui o întoarcere la popor. Cum s-ar putea face asta, nu știm, pentru că nu depinde numai de noi, dar este singura soluție pe termen lung pentru a constitui o majoritate serioasă, pentru că altfel, cu guverne din acestea de trei luni, de cinci luni sau de șase luni nu vom rezolva dezvoltarea României”, a explicat Vasile Dîncu.

L-ar vota PSD pe Florin Cîțu președinte al Senatului?

Întrebat dacă PSD l-ar vota pe Florin Cîțu președinte al Senatului, în contextul unor informații care se vehiculează pe surse că premierul demis și-ar negocia această funcție înainte de votul de învestire a Cabinetului Ciucă, Vasile Dîncu a spus că PSD nu a avut vreodată o astfel de discuție și n-a auzit să se fi discutat cu Marcel Ciolacu acest lucru.

„Nici nu cred că avem vreun motiv să încălcăm în acest moment Constituția și regulamentul Senatului pentru a-i face cadou dlui Florin Cîțu această funcție. N-am văzut să existe vreo încălcare importantă pe care s-o fi făcut doamna Dragu (Anca Dragu, actualul președinte USR al Senatului – n.r.) în această funcție. Eu nu știu de vreo discuție în sensul acesta, nu știu dacă dl. Florin Cîțu își dorește această funcție. Nu se poate obține doar așa, pentru că și-o dorește”, a punctat social-democratul.

El a precizat că PSD nu va discuta luni despre susținerea lui Florin Cîțu la Senat, ci despre „scenarii legate de viitor”, de atitudine a partidului față de această cerere pe care o are în acest moment premierul desemnat și PNL de votare a unui guvern minoritar. „Am mai discutat despre asta, este destul de cristalizată la noi această opinie, dar vom mai discuta și mâine (luni – n.r.) toate aceste lucruri”, a spus președintele Consiliului Național al PSD.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *