Investiție importantă pentru modernizarea oportunităților de recreere ale făgărășenilor! Află despre ce sumă este vorba

Primăria Făgăraș a început demararea proiectului pentru modernizarea Casei de Cultură și a Parcul Regina Maria. Pentru relaxarea celor 28.330 de făgărășeni urmează să se investească din bani europeni 4,4 milioane de euro.

Pentru modernizarea Parcului Regina Maria se vor executa lucrări de reabilitare asupra aleilor și a podului pietonal. Se va realiza o pistă pentru biciclete, vor fi amenajate zone pentru activități recreative, locuri de joacă pentru copii și o scenă pentru desfășurarea spectacolelor în aer liber. Vor fi reamenajate spații verzi, refugii, copertine și structuri tridimensionale îmbrăcate în vegetație, împrejmuiri cu gard viu. Va fi amplasat un nou mobilier urban, toalete publice „inteligente” și stâlpi de iluminat public cu panouri fotovoltaice. Se va amenaja o parcare și o platformă multifuncțională pentru activități în aer liber, un sistem de irigare, un puț pentru apă și se va instala un sistem de supraveghere video.

Pentru modernizarea Casei Municipale de Cultură se vor realiza lucrări ce constau în revenirea la compartimentarea inițială, care va asigura un flux corect pentru evacuarea persoanelor în situații de urgență. Vor fi amenjate spații interioare conform activităților culturale specifice cu zonele și anexele aferente: foaier, sală de expoziție, sală de repetiții, sală de coregrafie, sală de conferințe, cabine pentru actori și instrumentiști, cameră de proiecții. Se vor realiza lucrări de refacere a fațadei, reparații locale și se va curăța tencuiala decorativă existentă. Obiectivul va fi dotat echipamente fixe, mobile și instalații necesare bunei desfășurări a activităților culturale. Va fi facilitat accesul în clădire pentru persoanele cu dizabilități. De asemenea toate sălile vor fi modernizate pentru activități artistice: pictură, dans, cursuri de teatru, conferințe, spectacole.

Valoarea totală a investiției este de 22 de milioane de lei, cu TVA, adică 4,4 milioane de euro. Finanțarea proiectului se va realiza din fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 19 octombrie 2022.

Ultimele știri

Crin Antonescu, critică dură după arestarea lui Călin Georgescu, ca „un violator, un criminal în serie”

Crin Antonescu spune că e scandalos modul în care este tratat Călin Georgescu, dus zilnic cu cătușe la tribunal, deși nu îi este simpatizant.

Palatul Parlamentului, inundat de ploi. Angajații culeg apa din tavan cu găleți și mopuri

Ploile din ultimele zile au pătruns prin crăpăturile Casei Poporului, iar angajații strâng apa cu găleți și mopuri.

Ungaria dă publicității numele a peste 50.000 de informatori comuniști. Viktor Orban spune că Securitatea a încercat să-l recruteze

Budapesta publică numele a peste 50.000 de agenți și informatori comuniști. Viktor Orban dezvăluie că a refuzat o tentativă de recrutare.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine