Jens Stoltenberg: Trupele ruse se regrupează pentru a ataca sudul și estul Ucrainei

Rusia nu renunță la ofensivă în Ucraina, ci se va concentra asupra preluării totale a regiunii Donbas în următoarele săptămâni, a declarat marți secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, informează Reuters.

„Observăm mișcări semnificative de trupe (ruse) care părăsesc regiunea Kievului, se regrupează, se reînarmează și își refac proviziile, pentru a se concentra asupra estului” Ucrainei, a spus șeful NATO marți, în cadrul unei conferințe de presă.

„În săptămânile care urmează, ne așteptăm ca Rusia să preseze asupra estului și sudului Ucrainei, pentru a încerca să preia complet regiunea Donbas și să creeze un culoar pe uscat către Crimeea ocupată”, a mai arătat Jens Stoltenberg.

Aceeași strategie o anticipează și Statul Major al armatei ucrainene, care a arătat marți că trupele ruse se regrupează pe teritoriul Rusiei şi se pregătesc pentru o operaţiune ofensivă în estul Ucrainei, unde vor încerca să controleze în totalitate regiunile Doneţk şi Lugansk. Statele Unite văd această nouă fază ca pe un semn al unui conflict de lungă durată.

Ultimele știri

Cinema City refuză un documentar despre Gaza. Se cere boicotarea mall-urilor care au acționariat israelian

Cinema City a refuzat să difuzeze un documentar despre Gaza. Pe Reddit, unii cer boicotarea mall-urilor, alții consideră reacțiile exagerate.

Nicușor Dan, reacție după atacurile din școli. „Două semnale pe care nu ne mai permitem să le ignorăm”

Nicușor Dan a cerut măsuri urgente după atacurile cu arme albe din școlile din Pitești și Bistrița.

Olguța Vasilescu respinge calendarul taxelor pe proprietăți. Noul impozit la valoarea de piață nu poate intra în vigoare din 2027

Olguța Vasilescu susține că impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu poate fi aplicată din 2027, invocând lipsa aplicației E-proprietate.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine