Jill Biden vine în România. Ce program are Prima Doamnă a SUA

Jill Biden vine în România și se va întâlni cu refugiații ucraineni. Prima Doamnă a Statelor Unite va vizita România și Slovacia în perioada 5-9 mai.

Jill Biden, soția președintelui american Joe Biden, se va întâlni cu refugiați ucraineni și voluntari care îi ajută, cu membri ai serviciilor americane și cu personalul din ambasade.

Pe 6 mai, soția președintelui Joe Biden se va întâlni cu militarii americani aflați la baza Mihail Kogălniceanu, apoi va merge la București pentru a se întâlni cu oficiali ai Guvernului, cu personalul ambasadei SUA, cu profesori care lucrează cu copii ucraineni, dar și cu alți voluntari care au grijă de refugiați.

Duminică, Ziua Mamei în SUA, Biden se va întâlni cu refugiați ucraineni, mame și copii, a transmis biroul ei de presă, potrivit Reuters, citat de B1TV.

În Slovacia, Jill Biden va discuta cu oficiali guvernamentali, refugiați și lucrători umanitari.

Nu este prima vizită a unui oficial american de rang înalt. Pe 11 martie, în România a venit vicepreședinta SUA, Kamala Harris.

Duminică, Nancy Pelosi, președinta Camerei Reprezentanților din SUA, a mers la Kiev și s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„America este ferm alături de Ucraina. (…) Facem ce e necesar pentru a ajuta poporul ucrainean, care apără democrația pentru poporul său și pentru întreaga lume”, a transmis Pelosi.

Aceasta a precizat că delegația americană i-a transmis președintelui Zelenski un mesaj de recunoștință pentru modul în care conduce Ucraina în această perioadă grea. Delegația urmează să ajungă în Polonia, unde va avea discuții inclusiv cu președintele Andrzej Duda.

Adam Schiff, președintele US House Intelligence Committee, a declarat că „este doar o chestiune de timp” până când Joe Biden va vizita Ucraina.

Ultimele știri

Rareș Bogdan nu vrea șefia PNL sau postul de premier. Visul lui e să devină miliardar

Rareș Bogdan spune că nu vrea șefia PNL sau postul de premier, ci să devină miliardar prin afaceri aduse în România.

Locul de muncă plătit cu 6.000 de euro pe lună pe care nu îl vrea nimeni. Este nevoie de 500.000 de oameni în Europa

Europa are nevoie de aproape 502.000 de șoferi de camion, deși salariile pot ajunge la 6.000 de euro pe lună.

George Simion anunță înființarea unui grup de lucru pentru modificarea legislației farmaceutice

George Simion a anunțat un grup de lucru pentru modificarea legislației farmaceutice, la o dezbatere despre criza din domeniu.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine