Joe Biden l-a făcut pe Putin președintele Ucrainei. Rămâne în cursa prezidențială, în ciuda controverselor și a ultimelor gafe

Președintele SUA, Joe Biden, și-a reafirmat intenția de a candida pentru un nou mandat în 2024, în cadrul unei conferințe de presă tensionate la summitul NATO. Declarațiile sale vin pe fondul unor întrebări insistente privind starea sa de sănătate mentală și după o serie de gafe recente. Ultima, colosală.

În timpul conferinței, Biden a abordat subiecte complexe de politică externă, inclusiv relațiile cu China și conflictul Israel-Hamas. Președintele american a menționat că a discutat direct cu liderul chinez Xi Jinping despre sprijinul Chinei pentru Rusia în războiul din Ucraina, dar a evitat o conversație cu Vladimir Putin, afirmând: „Nu am niciun motiv să vorbesc cu el chiar acum”.

Biden a comis o gafă notabilă când l-a prezentat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski drept „președintele Putin”, corectându-se rapid ulterior, transmite B1TV:

„Acum vreau să predau cuvântul președintelui Ucrainei, care are la fel de mult curaj ca și determinare. Doamnelor și domnilor, președintele Putin”, a spus Biden.

Din sală, câțiva participanți au strigat „Zelenski!” pentru a-l corecta pe preşedintele american. Joe Biden şi-a dat seama de greșeală şi a încercat să îndrepte situaţia. S-a întors la microfon și a spus: „Îl va învinge pe președintele Putin. Președintele Zelensko. Eram atât de concentrat pe a-l învinge pe Putin”.

În ciuda acestor incidente și a apelurilor din interiorul Partidului Democrat de a se retrage din cursă, Biden a insistat că va rămâne candidatul partidului. „Nu voi părăsi cursa decât dacă sondajele îmi arată că nu am nicio șansă de a câștiga împotriva lui Trump”, a declarat președintele în vârstă de 81 de ani.

Aceste declarații vin într-un moment în care unii democrați, inclusiv congresmanul Jim Himes, i-au cerut public lui Biden să renunțe la candidatură.

Președintele a subliniat, de asemenea, calificările vicepreședintelui Kamala Harris pentru funcția prezidențială, deși a comis o altă gafă confundând-o cu Trump: „Nu l-aș fi ales pe vicepreședintele Trump pentru a fi vicepreședinte, dacă nu ar fi calificat să fie președinte”.

Biden încearcă să-și mențină poziția de lider al Partidului Democrat și candidat la președinție pentru alegerile din noiembrie 2024.

Ultimele știri

George Simion face acuzații grave despre Marius Lulea. Susține că fostul vicepreședinte AUR e șantajat într-un dosar legat de Rusia

George Simion susține că Marius Lulea este șantajat într-un dosar legat de Rusia, în plin scandal „cap de porc” la poarta casei acestuia.

Toni Neacșu nu înțelege deciziile din dosarul Georgescu. Fostul magistrat spune că noul dosar DIICOT pare făcut special pentru prelungirea arestului

Toni Neacșu spune că nu înțelege logica juridică din spatele prelungirii arestului lui Călin Georgescu și critică noul dosar DIICOT.

Laura Codruța Kovesi pleacă de la șefia Parchetului European. Instituția a anchetat fraude de peste 67 de miliarde de euro în mandatul ei

Laura Codruța Kovesi încheie vineri mandatul la conducerea EPPO, instituție care a anchetat fraude de peste 67 de miliarde de euro.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine