vineri, iulie 17, 2026
23 C
București

Lista completă a candidaților PSD-PNL în București, anunțată de Marcel Ciolacu. Surpriza de care a avut parte: „Îmi pare rău, îmi cer scuze, nu o să îi cert”

Lista completă a candidaților PSD-PNL în București a fost a anunțată miercuri. Rareș Hopincă este candidatul pentru Primăria Sectorului 2, Adrian Vigheciu pentru Primăria Sectorului 5, ultimele nume pe lista candidaților comuni ai PSD și PNL pentru primăriile din București, conform declarațiilor premierului Marcel Ciolacu după ședința social-democraților preluate de B1TV.

Lista completă a candidaților PSD-PNL pentru București este următoarea:

– Cătălin Cîrstoiu – Primăria Generală a Municipiului București

– George Tuță (PNL) – Primăria Sectorului 1

– Rareș Hopincă (PSD) – Primăria Sectorului 2

– Robert Negoiță (PSD) – Primăria Sectorului 3

– Daniel Băluță (PSD) – Primăria Sectorului 4

– Adrian Vigheciu (PSD) – Primăria Sectorului 5

– Ciprian Ciucu (PNL) – Primăria Sectorului 6

În ceea ce privește candidatura lui Rareș Hopincă pentru Primăria Sectorului 2 în locul lui Dan Cristian Popescu, așa cum se anticipa inițial, Marcel Ciolacu a explicat: „Așa au hotărât organizațiile. Îmi pare rău, îmi cer scuze, nu o să îi cert. Este o decizie politică. Nu îmi aduc aminte, lăsați-ne, cu asta ne ocupăm, ne luăm deciziile politice în cadrul partidului”.

În continuare, premierul a subliniat că este o decizie politică și a ironizat propunerea de a face sondaje pentru a desemna candidații: „După sondaje, părerea mea, să facem sondaje și să nu mai facem alegeri. În funcție de cine face sondajul, pe acela îl numim. Vă rog frumos, atributul nostru, al partidului, este de a lua decizii politice”.

Întrebat despre posibilitatea unei susțineri a AUR pentru Cristian Popescu Piedone, Marcel Ciolacu a respins ideea și a subliniat încrederea sa în candidatura lui Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Generală: „Eu cred că domnul Cîrstoiu va fi primarul general al Capitalei, după ce bucureștenii îl vor vota. Vă rog eu, nu vreau să vă răspund nici la sondaje, nici la scenarii, nici la AUR. Eu v-am spus, și atributul meu este să vă comunic ce am hotărât cu colegii mei”.

Domnul Piedone nu este membru al Partidului Social Democrat” a conchis Ciolacu.

Ultimele știri

Șantierul Naval Mangalia, în impas. Rheinmetall nu s-a prezentat la licitație, deși ia bani prin SAFE

Șantierul Naval Mangalia a intrat oficial în faliment, punând...

Incident bizar pe Aeroportul Cluj-Napoca. Sistemul de control european a confundat surori gemene

Noul sistem european de control la frontieră, care utilizează...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine