Liviu Dragnea s-a plâns că a înghețat în celulă la -15 grade. Spune că a fost o acțiune deliberată
Liviu Dragnea s-a plâns că a înghețat în celulă la -15 grade. Spune că a fost o acțiune deliberată

Liviu Dragnea s-a plâns că a fost lăsat să înghețe în celulă, la -15 grade. Fostul lider al PSD condamnat pentru fapte de corupție a înaintat o petiție comandantului Penitenciarului Rahova, în care se plânge de condițiile „inumane” din celulă.

Dragnea susține că a fost singurul care a fost ținut la rece și consideră că a fost o acțiune deliberată, deoarece numai celula lui a fost afectată de temperaturile scăzute, arată publicația Știri pe Surse.

Potrivit unor surse, în zilele în care termometrele au indicat temperaturi scăzute, Liviu Dragnea a fost nevoit să suporte frigul pătrunzător. Mai exact, în celula sa din Penitenciarul Rahova, nu a funcţionat căldura, iar politicianul a tremurat de frig.

Liviu Dragnea a înghețat în celulă și consideră că ar fi vorba despre rea-credinţă avâbd în vedere că numai celula sa nu a existat căldură. Prin urmare, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor s-a plâns comandantului închisorii despre condiţiile din penitenciar.

Fostul lider al PSD a fost condamnat definitiv în 27 mai 2019, de magistraţii ICCJ, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Dragnea a fost acuzat că, în calitate de președinte al CJ Teleorman (2000-2012), respectiv de președinte al PSD Teleorman, i-ar fi determinat pe șefii Direcției de Protecție a Copilului Teleorman să le angajeze fictiv și să le mențină în funcții pe două membre PSD: Adriana Botorogeanu (51 de ani) și Anisa-Niculina Stoica (46 de ani).

Pentru că pesedistele nu au dat în toți anii în care au fost angajatele Direcției nicio zi pe la birou, deși aveau contract de muncă în regulă, statul a fost prejudiciat cu 108.612 de lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit, arată procurorii.

„Timp de 8 ani și jumătate și 4 ani și jumătate, nimeni nu a văzut că cele două secretare lipseau de la muncă? În condițiile în care dacă alți funcționari lipseau 10 minute erau sancționați!”, spunea procurorul DNA, la ultimul termen din proces, pe 20 mai.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *