Ludovic Orban, despre candidaturile lui Rafila şi Streinu-Cercel la parlamentare: „Cum să te duci să candidezi la PSD?”

Ludovic Orban, premierul României, precizează că Alexandru Rafila şi Adrian Streinu-Cercel își vor pierde orice credibilitate profesională pentru că au decis să candideze la pe listele PSD la alegerile din 6 decembrie.

„Cum să te duci tu, Alexandru Rafila şi Streinu-Cercel, care ai fost în frontul de luptă anti-COVID, să te duci să candidezi la PSD? Oare ce a putut să le promită, să te duci să candidezi la PSD, care a torpilat sistematic, de şapte luni de zile, tot efortul autorităţilor şi al specialiştilor făcut pentru a limita creşterea numărului de cazuri? Eu, personal, nu pot să înţeleg, este o decizie pentru care vor fi huliţi, vă spun sincer. Nu mai au niciun fel de credibilitate în opiniile pe care le exprimă, legate de pandemie. (…) Când suntem într-o creştere a numărului de cazuri, când e nevoie de fiecare om care este implicat, mi se pare o greşeală gravă pentru ei, ca oameni care au fost implicaţi în activitate şi au avut rezultate. Să te duci să îţi depui candidatura la PSD mi se pare un fel de abandon în luptă”, a declarat Ludovic Orban la B1 TV.

Liderul PNL a adăugat că, din punctul său de vedere, PSD reprezintă, astăzi, „pericolul cel mai mare pentru România”.

„Pericolul cel mai mare pentru România, astăzi, este PSD. Tot ce face PSD îl transformă într-un duşman grav al viitorului, al şansei României de a avea un viitor, de a avea dezvoltare, de a avea cu adevărat şansa de a-şi reveni şi de a sta pe picior de egalitate la masa naţiunilor dezvoltate. PSD este un partid duşman al României”, a mai spus Ludovic Orban.

Ultimele știri

Ciolacu dezminte blana de 15.000 de euro a Sorinei Docuz. Spune că piesa a costat doar 500 de euro, din Marele Bazar din Istanbul

Marcel Ciolacu dezminte suma de 15.000 de euro vehiculată pentru blana iubitei sale și spune că a costat doar 500 de euro.

Rogobete vrea poze cu mâncarea din spitale. Managerii, provocați să mănânce meniul pacienților

Alexandru Rogobete vrea poze cu mesele din spitale și îi provoacă pe manageri să mănânce meniul pacienților.

Grindeanu vrea reforma administrației și salvarea TAROM. Propune comasarea agențiilor cu atribuții suprapuse

Sorin Grindeanu cere un plan de salvare pentru TAROM și propune comasarea agențiilor de stat cu atribuții suprapuse.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine