ludovic orban

Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor, i-a răspuns, marţi seară, ministrului Muncii, Raluca Turcan, după ce aceasta i-a scris pentru a-i cere să trimită de urgenţă la promulgare legea consumatorului vulnerabil.

Ludovic Orban a fost întrebat, marţi seară, la Vâlcea, cum îi răspunde Ralucăi Turcan care i-a cerut să trimită de urgenţă la promulgare legea consumatorului vulnerabil.

„Evident că trebuie să mai citească Constituţia şi procedurile regulamentare doamna ministru (…) Proiectul de lege privind protecţia consumatorului vulnerabil a fost un proiect de lege care a fost înaintat de Guvern. În forma adoptată de Guvern, termenul de adoptare a legii era 1 septembrie 2022. Noi, Parlamentul, suntem cei care am modificat termenul de intrare în vigoare pentru a răspunde creşterii preţului facturii”, a declarat  Orban.

Aceasta a precizat şi că au fost operate modificări la lege pentru a răspunde mai bine nevoii populaţiei.

Ludovic Orban a explicat că legea ”va merge la promulgat conform procedurilor constituţionale”.

Ministrul Muncii Raluca Turcan i-a scris lui liderului PNL, preşedintele Camerei, Ludovic Orban, cerându-i să trimită de urgenţă la Preşedinţie, spre promulgare, legea consumatorului vulnerabil.

”I-am semnalat lui Ludovic Orban că are obligaţia să îşi respecte atribuţiile de preşedinte al Camerei Deputaţilor nu atunci când acest lucru îi este convenabil din ipostaza de candidat la preşedinţia PNL, ci în fiecare zi de mandat”, precizează RalucaTurcan.

”Vă solicit deci să vă faceți datoria ca președinte al Camerei Deputaților și să nu repetați tergiversarea proiectului consumatorului vulnerabil care a fost votat în plen pe 7 septembrie. Vă solicit să vă respectați atribuțiile ca președinte al forului legislativ și să nu amestecați campania politică internă, pentru realegerea ca președinte PNL cu obligațiile care revin funcției publice pe care o dețineți și să respectați principiul colaborării loiale între instituții și să nu blocați sau tergiversați aprobarea proiectelor Guvernului PNL”, arată Turcan într-o scrisoare trimisă lui Ludovic Orban și citată de G4Media.ro.

Leave a comment

Lasă un răspuns